Acasă Local Gorj Continuă colectarea selectivă a deșeurilor la nivel de comune

Continuă colectarea selectivă a deșeurilor la nivel de comune

Pe lângă Negomir, Fărcășești și Urdari, o nouă localitate din județul Gorj beneficiază, începând de ieri, de colectarea selectivă din poartă în poartă. Este vorba despre localitatea Arcani. Această localitate a ales să lucreze cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în domeniul Serviciilor Publice de Salubrizare (ADIS) Gorj. În perioada următoare, colectarea selectivă va începe și în alte localități din județul Gorj, printre care Plopșoru, Baia de Fier, Polovragi, Bengești-Ciocadia, Bumbești- Pițic și Alimpești. „Toate primăriile din județ fac parte din Adis Gorj. Se merge pe același principiu ca la Aparegio. La nivelul acestei asociații au fost primării care au solicitat sprijinul asociației să îi ajute cu salubrizarea din localitate. Au rămas fără operatori de salubrizare; contractele cu vechii operatori au încetat sau au apărut anumite probleme pe parcursul derulării contractelor. La nivelul asociației s-a încheiat un contract cu firma Supercom pentru a veni în sprijinul acestor primării care au probleme. Această firmă a fost obligată să vină doar cu mașini noi, Euro 6, să colecteze deșeurile menajere săptămânal, din poartă în poartă, iar din două în două săptămâni să facă din poartă în poartă colectare selectivă. Pentru colectarea selectivă, fiecare gospodărie va primi saci galbeni. Tarifele percepute sunt 11,76 lei/gospodărie/lună fără TVA sau 7,16/persoană/lună fără TVA. Toți cei care au încheiat contracte cu această firmă au ales tariful pe gospodărie“, a declarat Luis Popa, șeful Serviciului pentru Gestionarea Deșeurilor, din cadrul Consiliului Județean Gorj.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version