Acasă Local Gorj Verificările FRF la Stadionul Municipal, finalizate

Verificările FRF la Stadionul Municipal, finalizate

Stadionul Municipal a costat 28 de milioane de euro

Reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal au încheiat verificările preliminare la Stadionul Municipal din Târgu Jiu. O comisie de specialişti a verificat condiţiile în care se prezintă noua arenă din oraş. Aceasta a fost modernizată cu 28 de milioane de euro. Este nevoie ca autorităţile locale, după ce vor prelua investiţia, să întocmească un dosar de omologare a arenei, astfel încât aceasta să poată găzdui competiţii sportive şi alte evenimente publice. Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu, a spus că la Târgu Jiu au venit şi reprezentanţi ai Ligii Profesioniste de Fotbal. La rândul său, primarul a fost la Bucureşti pentru o rundă de discuţii. Autorităţile locale au primit o listă cu observaţii. Este nevoie de remedierea anumitor probleme, până când la Târgu Jiu va sosi comisia oficială de omologare.

Câteva elemente în plus

Firma care execută lucrările are timp să remedieze anumite deficienţe, în opinia lui Marcel Romanescu. Comisia de omologare va fi prezentă la Stadionul Municipal din Târgu Jiu la începutul lunii iunie pentru a verifica dacă totul este în regulă. Din comisie fac parte reprezentanţii FRF, ai LPF şi un reprezentant al UEFA. Potrivit primarului Marcel Romanescu mai este nevoie de indicatoare în zona lojelor, la vestiarele jucătorilor, semnalizarea căii de acces şi modificarea uşii de acces. Sunt câteva elemente care pot fi modificate, în vederea omologării ulterioare a Stadionului Municipal.

 

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version