Stadionul din Târgu Jiu, inspectat în vederea omologării

Stadionul Municipal va fi predat autorităţilor locale luna viitoare
Autori


O echipă de reprezentanţi ai Federaţiei Naţionale de Fotbal, Ligii Profesioniste de Fotbal şi din cadrul Clubului FCSB se va afla la Târgu Jiu pentru o inspecţie la Stadionul Municipal. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a spus că se doreşte omologarea arenei sportive în luna iunie pentru competiţii de cel mai înalt nivel. Va avea loc şi o vizită de preomologare la care vor mai participa reprezentanţii ISU Gorj şi ai Jandarmeriei, Poliţiei Locale, ai Clubului Sportiv Pandurii Lignitul, respectiv ai AJF Gorj. Este nevoie de omologarea Stadionului Municipal, astfel încât să nu fie probleme atunci când FCSB va disputa meciuri pe arena din Târgu Jiu.

Stadion de 12.000 de locuri


Edilul din Târgu Jiu a precizat că nu sunt probleme cu omologarea, mai ales că va avea loc o vizită preliminară, când se va stabili ce mai este de făcut. Acestea vor fi rezolvate până la vizita oficială, când va fi întocmită documentaţia pentru omologarea propriu-zisă. Stadionul Municipal va fi gata în luna iunie şi predat autorităţilor locale. Arena a costat peste 28 de milioane de euro şi va avea peste 12.000 de locuri. Va putea găzdui inclusiv semifinale de Europa League. Stadionul dispune şi de o parcare subterană, precum şi de un hotel de patru stele.


Comenteaza acum

Alte stiri

24 mai 2019

Containere noi pentru cazarea angajaţilor SDN Târgu Jiu

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a achiziționat pentru două puncte de sprijin ale Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu, containere pentru cazarea angajaților. Punctele de sprijin nu sunt locații care se folosesc permanent. ...

Sumarul ediției de luni, 13 mai 2019

Actualitate

» Guvernul repară inepţia fiscală legată de contribuţia la sănătate
» Proiectele spitalelor regionale, pe ultima sută de metri
» Bătălia pentru SIF Oltenia
» Mihai Constantinescu, în stop cardio-respirator. Artistul a fost dus în stare critică la spital
» Femeia din Galaţi, acuzată că şi-a omorât copilul de opt luni prin sugrumare, a fost arestată preventiv
» UNIUNEA NAŢIONALĂ A PRACTICIENILOR ÎN INSOLVENŢĂ, LA 20 ANI
» Amazon înlocuieşte peste 1.300 de angajaţi cu roboţi
» Charlottenburg – Povestea singurului sat circular din România
» Nivelul CO2 din atmosferă a ajuns la cel mai înalt nivel din timpul existenței omenirii
» Barometru Inscop: Iohannis conduce detașat în topul intențiilor de vot pentru prezidențialele din toamnă. Cioloș, în urma lui Dragnea
» Papa Francisc în România: agenda călătoriei apostolice din zilele 31 mai – 2 iunie 2019
» Programul „Rabla pentru electrocasnice“ se extinde la achiziţia de maşini de spălat vase şi televizoare
» Eurovision 2019 debutează marţi, cu prima semifinală; România concurează în semifinala de joi
» DIICOT, după afirmaţiile lui Dragnea, anunţă că nu are în lucru o cauză privind tentativa de omor a liderului PSD
» Elicopterul de contrabandă care s-a prăbuşit la Săpânţa: Pilotul ar mai fi trăit 24 de ore după impactul cu solul
» Biletul câştigător de la LOTO. Agenţia norocoasă unde s-a câştigat marele premiu a mai făcut patru milionari în euro
» Prognoza meteo în Oltenia şi la munte în următoarele două săptămâni
» Comisia Europeană ameninţă România cu un mecanism mai dur decât MCV dacă adoptă modificările codurilor penale

Publireportaj

» ALDE Dolj: Vom negocia la Bruxelles creșterea subvențiilor pentru fermieri

Dolj

» Craiovenii cer echipamente de joacă pentru copiii mici
» Viața satului, departe de politică. „Mită nu mai dau ca să-i votăm?“ (Video, Galerie foto)
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Dolj: Acţiune pentru prevenirea comerțului ilicit
» Craiova: Concursul de postere „30 Years From the Fall of Communism”, la Aman
» Dolj: Razie pe şoselele din judeţ

Gorj

» Două direcţii din cadrul primăriei s-ar putea muta în incinta stadionului
» Amplu exerciţiu al ISU cu forţe şi mijloace în teren, în bazinul inferior al râului Jiu
» CSM ar putea funcţiona cu personal prin transfer de la primărie
» Laureaţii Festivalul – Concurs al Cântecului Popular Oltenesc „Maria Apostol”
» Manifestări dedicate Anului centenar „Dincă Schileru”
» Gorj: Președinți și locțiitori pentru cele 332 de secții de votare
» Gorj: Tânăr pus sub control judiciar după ce a furat un ATV

Mehedinţi

» Mehedinţi: Peste 200 de sancţiuni au fost aplicate în weekend
» Mehedinţi: Minor la volan, sub influența alcoolului
» Mehedinţi: A fugit de polițiști pentru că avea permisul suspendat

Vâlcea

» Vâlcea: A jefuit un bătrân de 93 de ani
» Vâlcea: A căzut cu maşina într-o prăpastie
» Râmnicu Vâlcea: Sensul giratoriu de la intersecţia Dem Rădulescu cu Ştrandului, în linie dreaptă

Sport

» Baschet (m) / SCM „U“ Craiova a fost surclasată de CSU Sibiu în meciul doi
» CSM şi SCM Craiova au venit cu medalii frumoase de la Târgu Jiu
» Silviu Obeanu, mulţumit după participarea la CE din Rusia
» WTA Roma: Perechea Irina Begu/Mihaela Buzărnescu, eliminată în primul tur
» Fotbal / „U“ Craiova s-a făcut de râs la Viitorul, la Under 19. Ionuţ Stancu: Îmi asum absolut tot ce s-a întâmplat

Sanatate

» Cum afectează respiraţia orală sănătatea copiilor

Magazin

» Decorațiuni pentru grădină. Idei de amenajare a grădinii la îndemâna oricui
» 5 Exemple de violență verbală în relațiile sentimentale care cauzează anxietate și depresie
» Informații pentru părinți privind alergia la proteina laptelui de vacă a bebelușilor
» Cele mai așteptate filme din 2019
» Horoscop
» Bancul zilei

Top