24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPoiana Narciselor, năpădită de mărăcini şi gunoi

Poiana Narciselor, năpădită de mărăcini şi gunoi

Poiana Narciselor din Târgu Jiu este năpădită de mărăcini. Chiar la intrarea în zona unde încep narcisele, vizitatorii sunt întâmpinaţi de o grămadă de deşeuri din plastic şi lemn. Un localnic nu a găsit o rampă de gunoi unde să îşi transporte deşeurile şi le-a abandonat chiar în Poiana Narciselor. La câţiva metri se află florile atât de îndrăgite în această perioadă. Cu toate că este vorba de o zonă protejată de lege şi chiar monument al naturii, autorităţile nu au trecut în ultima vreme prin Poiana Narciselor. Este nevoie de o echipă de la serviciul de salubritate pentru lucrări de igienizare, și de Serviciul de Gospodărire Comunală, Edilitara sau o societate autorizată să elimine mărăcinii care s-au întins pe sute de metri pătraţi şi practic au ajuns să acopere narcisele. În mod normal, sunt între 70 şi 90 de flori pe fiecare metru pătrat, dar mărăcinii au ajuns să câştige teren.
Este de amintit că autorităţile din Târgu Jiu au demarat pregătirile pentru organizarea Sărbătorii Narciselor. Manifestările vor fi găzduite duminică de zona de lângă pădurea din Preajba, în imediata apropiere a câmpurilor cu narcise. A început instalarea unui miniparc de distracţii și urmează să apară și terasele cu mici şi bere. De asemenea, vor veni şi comercianţi de produse alimentare şi nealimentare. Duminică vor avea loc diferite concursuri sportive, iar atmosfera va fi asigurată de Fanfara Armonia şi ansambluri de muzică populară, din cadrul Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu. Sute de persoane sunt aşteptate în Poiana Narciselor, unde se găsesc încă sute de mii de flori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS