3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj15 mai, termen-limită pentru banii de usturoi

15 mai, termen-limită pentru banii de usturoi

Fermierii care vor să cultive usturoi cu ajutor de la stat se pot înscrie până pe 15 mai în programul demarat de Ministerul Agriculturii. Sprijinul acordat este de 1.000 de euro pe hectar, iar pentru a se înscrie, potenţialii beneficiari trebuie să depună o cerere la Direcțiile Agricole Județene. Ulterior, reprezentanţii acestor instituţii vor verifica existența culturii și vor înregistra cererea în Registrul unic dedicat programului. Potrivit unei informări a Ministerului Agriculturii, până pe 1 aprilie au fost înscriși în programul de susținere a producției de usturoi 136 de fermieri de la nivelul întregii țări. Județele cu cei mai mulți solicitanți înscriși în program sunt: Teleorman, Satu Mare, Botoșani, Buzău, Mureș, Timiș, Constanța și Bihor.
În ceea ce priveşte judeţul Dolj, sunt zece potenţiali beneficiari, dintre care cinci s-au înscris deja în program. Aceştia provin din localităţile Coţofenii din Dos, Şimnic, Poiana Mare, Catane şi Desa.
Pentru a accesa programul de susținere a producției de usturoi şi a beneficia de acordarea ajutorului de minimis de 1.000 de euro/ha, fermierii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Ei trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp, să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp, să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere şi să facă dovada producției realizate prin documente justificative. Valorificarea producției se face în perioada 1 iulie – 29 noiembrie a anului de cerere, iar documentele care atestă comercializarea acesteia se depun la Direcțiile Agricole Județene până pe 29 noiembrie.
Schema de ajutor de minimis se desfășoară pe o perioadă de trei ani, respectiv 2019-2021, iar sprijinul financiar este de 1.000 euro/ha cultivat cu usturoi și se calculează proporțional cu suprafața de pe care s-a obținut o cantitate minimă de 3.000 kg/ha.
Bugetul pentru anul 2019 este de două milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS