11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPorneşti sau nu mașina, poți face închisoare că ai condus băut

Porneşti sau nu mașina, poți face închisoare că ai condus băut

Şoferii pot fi condamnaţi şi dacă circulă băuţi cu o maşină care are motorul oprit

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi a ajuns la concluzia că acţiunea de conducere a unui vehicul nu presupune şi pornirea motorului acestuia. Decizia instanţei, care se referă la articolul din Codul Penal care pedepseşte conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, este obligatorie după publicarea în Monitorul Oficial.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat Decizia nr.6/2019, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în şedinţa din 21 martie 2019. Este vorba de o sesizare făcută de Curtea de Apel Oradea, care are pe rol un dosar privind comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Astfel, Înalta Curte a admis sesizarea formulată de judecătorii orădeni, care au solicitat dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la art. 336 Cod Penal. Instanţa din Oradea a vrut să afle „dacă acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie“, iar Înalta Curte a stabilit că nu e musai ca maşina să fie pornită de şofer.
„Stabileşte că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I“, se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu alte cuvinte, un șofer ar putea fi trimis în judecată şi condamnat la închisoare pentru că a condus băut, chiar dacă maşina cu care circula avea motorul oprit.

A condus băut, cu motorul maşinii oprit

După cum spuneam, dezlegarea acestei chestiuni de drept a fost cerută de Curtea de Apel Oradea
într-un dosar de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea în noiembrie 2017, iar în martie, anul trecut, inculpatul a fost achitat. Procurorii au formulat apel, iar dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Oradea, instanţă care a dispus sesizarea Înaltei Curţi pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept în noiembrie 2018. Să vedem, mai întâi, ce au reţinut procurorii în acest dosar.
Inculpatul a fost acuzat că, în noaptea zilei de 2 iunie 2017, „având o alcoolemie de 1,65 g/l, a pus în mişcare prin împingere autoturismul marca Fiat, iar ulterior, drumul fiind în pantă, a intrat în habitaclul autoturismului şi a acţionat mecanismele de frânare şi direcţie, având astfel intenţia de a porni motorul, deplasându-se în acest mod pe o distanţă de aproximativ 300 de metri“, se arată hotărârea Curţii de Apel Oradea din 29 noiembrie 2018.

Condusul cu motorul oprit tot condus se numeşte

Dacă avocatul inculpatului a susţinut că acesta din urmă nu a avut intenţia de a conduce autoturismul pe drumurile publice şi nu este necesară sesizarea Înaltei Curţi, procurorii l-au contrazis şi au susţinut că acţiunea de conducere a unui autovehicul nu presupune neapărat pornirea motorului. Şi Curtea de Apel Oradea a susţinut că, de fapt, a conduce un vehicul nu presupune în mod obligatoriu ca motorul acestuia să funcţioneze, ci a dirija mersul sau mişcarea unui vehicul, „acţiuni care pot avea loc chiar dacă motorul nu este efectiv în funcţiune (de exemplu, când vehiculul se deplasează din inerţie pe un drum în pantă (…) sau când vehiculul este tractat pe un drum public de un alt vehicul)“, se mai arată în hotărârea instanţei. În final, judecătorii de la Înalta Curte au dat dreptate procurorilor şi judecătorilor orădeni, aşa că, cel mai probabil, inculpatul din acest dosar va fi condamnat pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Decizia Înaltei Curţi s-ar putea aplica şi unui şofer depistat băut la volanul unui autovehicul tractat de un altul.

Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

Potrivit Codului Penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS