24.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAdministratorii de condominii, trimişi la şcoală

Administratorii de condominii, trimişi la şcoală

Administratorii de la asociaţiile de proprietari sunt trimişi la şcoală, dacă vor să-şi menţină funcţia. Aceştia trebuie să efectueze cursuri care să se întindă pe durata a 1.080 de ore, dintre care 360 trebuie să fie de teorie, iar 720 de practică. Schimbările vin ca urmare a intrării în vigoare în toamna anului trecut a Legii nr. 196/2018. În acest sens, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, aveau obligaţia, după apariţia Legii nr. 196/2018, să definitiveze şi să aprobe Standardul Ocupaţional privind ocupaţia/profesia de „administrator de condominii“, clarificând prin acesta atât aspecte legate de codul ocupaţional (COR), cât şi legate de standardul ocupaţional aferent, cu referire la numărul de ore necesar pentru absolvirea cursului de calificare, modulele curiculare (noţiuni elementare de drept comercial şi drept administrativ, economie, finanţe şi contabilitate, legislaţie), modalitatea de verificare finală a cunoştinţelor dobândite, costurile cursului şi alte aspecte necesare pentru absolvirea cursului de calificare profesională şi de obţinere în final a certificatului de calificare profesională în profesia sau ocupaţia de „administrator de condominii“, conform cu prevederile noii legi a Asociațiilor de Proprietari (Legea nr. 196-2018).
Drept urmare, recent pe site-ul MDRAP a apărut anunţul de dezbatere publică a Proiectului Standardului ocupaţional pentru funcția de administrator de condominii – Modelului de standard ocupaţional şi oricine poate trimite propuneri, sugestii, opinii. În Standardul ocupaţional sunt trecute activităţile specifice ocupaţiei, competenţe, nivelurile de calificare, planul de pregătire, programa de pregătire, dar şi alte date.
În Craiova sunt în acest moment atestate ca administratori de condominii 543 de persoane fizice şi alte şapte persoane juridice autorizate, dacă ne luăm după datele publicate pe site-ul Primăriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS