12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjȘedință de Consiliu Local, în premieră la Sala Sporturilor

Ședință de Consiliu Local, în premieră la Sala Sporturilor

Şedinţă de îndată, săptămâna viitoare, la Sala Sporturilor. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunţat că îi va convoca pe aleşii locali la noua sală a sporturilor pentru a dezbate soarta Clubului Sportiv Municipal. Pe lângă toţi consilieiri locali vor fi invitaţi să participe şi cetăţeni şi iubitori ai sportului din municipiu, şi nu numai. Se speră ca participarea cetăţenilor să le dea un imbold consilierilor să găsească soluţii pentru numirea unui manager în fruntea CSM. Rămâne de văzut dacă aleşii majorităţii vor participa. Ieri a avut loc o nouă încercare de rezolvare a problemei. Liderul interimar al ALDE Gorj, Ion Iordache, s-a transformat ieri în mediator în conflictul dintre consilierii locali și primarul liberal Marcel Romanescu, în ceea ce privește numirea lui Robert Bălăeț la șefia Clubului Sportiv Municipal din Târgu Jiu.
Deși a câștigat concursul pentru postul de manager al CSM Târgu Jiu, în urmă cu mai bine de o lună, Robert Bălăeț nu a mai fost numit nici până acum la șefia clubului, din cauza ambițiilor politice. Consilierii locali ai PSD și PSRo nu s-au prezentat, însă, nici la discuțiile pe care le-a convocat de această dată liderul interimar al ALDE Gorj, Ion Iordache. Spriritele s-au încins și mai mult după încercarea lui Ion Iordache de a pune capăt situației actuale. Acuzat că încearcă doar să își facă imagine pe seama scandalului din consiliul local, liderul interimar al ALDE Gorj și-a ieșit din fire și susține că nu se află nimic în spatele inițiativei sale, acesta precizând doar că încearcă să vină în sprijinul comunității. Singurul lucru cert care s-a rezolvat în urma discuțiilor de ieri este convocarea aleșilor locali în alte două ședințe de îndată, una care va avea loc luni, la ora 17.00, la sediul Primăriei Târgu Jiu, iar alta care va fi organizată marți, de la aceeași oră, la Sala Sporturilor, acolo unde urmează să participe atât cetățenii orașului, cât și sportivii din județ, după cum a anunțat Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu. La discuțiile de astăzi a participat și Robert Bălăeț, sportivul declarându-se extrem de mâhnit de situația actuală. „Am simțit o mare umilință, nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva“, susține Robert Bălăeț. Acesta a câștigat concursul pentru șefia CSM în urmă cu mai bine de o lună, însă consilierii majorităţii refuză să își dea girul pentru validarea acestuia pe post.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS