17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGarda de Mediu şi Drumurile Naţionale, acţiune de igienizare în Defileul Jiului

Garda de Mediu şi Drumurile Naţionale, acţiune de igienizare în Defileul Jiului

Garda de Mediu Gorj şi Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu au organizat miercuri o acţiune de igienizare în Defileul Jiului. Au participat peste 20 de lucrători din ambele instituţii. Au fost colectate sute de kilograme de deşeuri de pe marginea drumului şi din albia râului Jiu. Defileul Jiului este arie protejată, iar aici se află şi Parcul Naţional Defileul Jiului. „Sunt acţiuni pe care noi le realizăm periodic în zona tuturor drumurilor naţionale pe care le avem în administrare. Din păcate, aceste obiceiuri se păstrează şi cetăţenii continuă să arunce ambalaje, peturi sau direct saci cu diferite tipuri de deşeuri. Cu toate acestea, ar avea la îndemână spaţii special amenajate, unde pot să lase gunoiul. Pentru ei este la îndemână să arunce pe marginea şoselei europene, în albia râului sau în pădure. Este păcat pentru că mulţi trec des prin aceleaşi locuri şi revăd gunoiul pe care l-au abandonat. Ar trebui să regrete ceea ce au făcut“, a declarat Cristi Tudor, reprezentant al Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu.

Vor încerca să aplice şi amenzi

Gheorghe Sanda, şeful Gărzii de Mediu Gorj, a declarat că se va încerca pe viitor să fie identificaţi şi cei care aruncă deşeurile pe marginea drumului. Amenzile sunt de zeci de mii de lei. „La această acţiune au participat şi comisarii Gărzii de Mediu de la Gorj. Pentru celebrarea Zilei Naţionale a Mediului, care va fi sărbătorită marţi, participă şi Secţia de Drumuri Naţionale la salubrizarea acestui sector de drum naţional care traversează Defileul Jiului. După cum se poate observa, afluenţa turiştilor îşi spune cuvântul şi pe acest sector de drum. Este o arie protejată. Menirea noastră este de a-i identifica, pe cât posibil, pe cei care fac astfel de lucruri și pentru a aplica prevederile legale în acest sens. Comisarii Gărzii de Mediu fac tot posibilul să îi identifice pe cei care fac acest lucru. Deşeurile sunt abandonate din maşini de către turişti. Vom crea patrule şi o activitate de monitorizare în acest sector de drum, astfel încât să îi putem sancţiona pe cei care încalcă legea. Amenzile sunt în funcţie de gravitatea faptei şi pot să ajungă şi la câteva zeci de mii de lei“, a declarat Gheorghe Sanda, şeful Gărzii de Mediu Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS