10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTichete sociale de Paşte, pentru persoanele nevoiaşe din Rovinari

Tichete sociale de Paşte, pentru persoanele nevoiaşe din Rovinari

Primăria Rovinari va acorda și în acest an tichete sociale de Paște persoanelor singure și familiilor nevoiașe din oraș. Pentru a beneficia de acest sprijin, cetățenii nu trebuie să aibă venituri care să depășească 530 de lei pe membru de familie. Rovinărenii care se încadrează în cerințe și au domiciliul stabil pe raza orașului sunt așteptați în fiecare zi, între orele 10.00-15.00, la Clubul Vârstnicilor, situat pe strada Muncii, pentru a depune cererile de înscriere. Acolo vor primi un bon de ordine pe care îl vor prezenta la distribuirea tichetelor, în data programării.

60 de lei valoarea unui tichet

Pentru a se înscrie au nevoie de: acte de identitate ale solicitantului și ale membrilor familiei; acte de stare civilă; certificate de naștere pentru persoanele cu vârsta de până la 14 ani; hotărâre definitivă și irevocabilă de încredințare a minorilor, de încuviințare a adopției, hotărâre plasament familial al minorului, documente din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator; persoanele majore care frecventează cursurile școlare, în care se va menționa forma de învățământ; cupoane de pensie, adeverințe, mandate sau taloane care să dovedească veniturile solicitanților; cererea și declarația pe propria răspundere sub sancțiunile prevăzute de Codul Penal; contract de proprietate, închiriere, comodat al imobilului; declarația dată în fața juristului din cadrul Direcției Publice de Asistență Socială Rovinari, pentru persoanele care nu realizează venituri. Valoarea unui tichet social de Paște este de 60 de lei. Familiile compuse din una-două persoane vor primi un singur tichet, familiile compuse din trei-patru membri vor beneficia de două tichete, iar cele compuse din cinci membri (inclusiv) vor primi trei tichete.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS