5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj(GALERIE FOTO) Povestea fanfarei din Craiova, care a cucerit lumea

(GALERIE FOTO) Povestea fanfarei din Craiova, care a cucerit lumea

Muzica și dăruirea unui profesor au creat la Craiova, cu zeci de ani în urmă, un fenomen care a dus peste mări și țări faima orașului și a unei școli: fanfara Grupului Școlar CFR, o poveste de viață, de luptă și sacrificiu. Copii pe atunci, adulții de azi povestesc cu emoție despre marea familie muzicală pe care profesorul Ion Găvenea Moroianu a reușit să o formeze și despre lecțiile de viață pe care le-au primit și care i-au ajutat să devină oameni împliniți. Cu toții îl cinstesc pe profesorul care a scris o pagină memorabilă în istoria muzicală a Craiovei și a Grupului Școlar CFR.

Fanfara în formaţie de defilare, în Craiova

În anul 1947, odată cu tainele meseriei, elevii Grupului Școlar CFR Craiova au început să deprindă și tainele muzicii. Atunci a apărut și fanfara acestei școli. Tradiția s-a păstrat și s-a transmis din generație în generație, iar sunetele muzicii de fanfară au căpătat amploare și au răsunat chiar și peste hotare, începând cu anul 1967, când pasionatul și consecventul profesor Ion Găvenea a preluat pupitrul dirijoral. Prin această pasiune pentru muzica de fanfară, profesorul a reușit să unească evlevii și construiască o adevărată familie. Nu le era doar „profesorul de muzică“, ci un părinte, care, deși era sever, le împărtășea adevărata dragoste pentru artă și tainele vieții.
„Mai mult, domnul profesor Ion Găvenea Moroianu ne învăţa adevărata dragoste pentru artă, căci noi nu se rezumam doar la activitatea artistică din cadrul formaţiei, ne-a învăţat cum să ne comportăm în viaţă şi, de ce să nu o recunoaştem, ne-a fost ca un părinte“, povestește Radu Constantin Alexandru, fost membu al fanfarei. „Eram o mare familie, ne învăța cum să ne purtăm și avea mereu grijă de noi“, continuă Serghie Cîrligel, alt fost membru al fanfarei.

Spectacol în Parcul Poporului, aşa cum se numea pe vremuri

Totul a pornit de la un portret și un cheia sol desenat

Profesorul nu-și petrecea nicio zi departe de fanfară și de elevii săi. Odată ieșit la pensie și-a dedicat tot timpul acestora, voluntar. Pe cei mai mici i-a ținut de mână și le-a descifrat tainele muzicii, iar pe cei mai mari i-a ținut mereu aproape. Astfel a reușit să creeze o fanfară reprezentativă a orașului Craiova. „Eu am venit la o săptămână după deschiderea anului școlar, nu știam nimic despre fanfara liceului. Cum am intrat în clădirea școlii am remarcat două tablouri mari, unul în stânga și altul în dreapta. Pe unul era desenată o schiță a unui tren, iar pe celălalt era ilustrat un bătrân îmbrăcat în haine de ceferist așezat pe un scaun. M-a impresionat mult postura acelui bătrân din tablou, dar nu știam cine este. Mai târziu, stând în curte, pe o băncuță, trece pe lângă mine acel bătrân, mă întreabă ce fac, eu m-am fâstâcit și nu i-am putut răspunde. La câteva zile, își face iar apariția în timpul orelor întrebându-ne dacă vrem să facem parte din fanfară, explicându-ne că nu trebuie să știm muzică, ne va învăța el de la zero. Acest bătrân era chiar profesorul Găvenea. Nu știam nimic despre muzică, doar să desenez cheia sol. Așa a început aventura mea. Lucram tare mult după ore, dar și în weekend, mereu cu profesorul alături. Lucra cu fiecare, nu avea liber niciodată“, povestește Costinel Damian, și el fost membru al fanfarei.

Sărbătorind alături de Craiova Maxima

O poveste de viață, de luptă și sacrificiu

Pasiunea și dragostea pentru muzica de fanfară au înlocuit orice problemă și piedică întâmpinată. Elevii au învățat nu doar să facă instrumentele să cânte armonios, ci nevoia i-a învățat și să le repare singuri, deoarece instrumentele vechi de mai bine de 50 de ani se defectau atunci când lumea le era mai dragă. „Mai târziu, satisfacţiile reuşitei unui concert, susţinut la Filarmonica Oltenia, care a avut loc cu ocazia unei întâlniri din anul 1983 la Craiova, ne-a adus aminte de “copilărie”. Şi, chiar dacă instrumentele din care ies sunete atât de frumoase, unele sunt vechi de mai bine de 50 de ani şi ne-a creat deseori probleme, am mers înainte, iar aceste alămuri ne-au dus la festivalurile internaţionale şi naţionale“, spune Radu Constantin Alexandru.

Probleme de orice natură continuau să apară la fiecare pas. Lipsa unei situații financiare stabile, pe de o parte, le tăia aripile micilor fanfariști, pe de altă parte îi motiva din ce în ce mai mult. În deplasări împărțeau un pachețel de biscuiți insuficient pentru a-și recăpăta puterile, însă pasiunea îi mâna să-și continue drumul spre glorie.

„La festivalul de muzică de fanfară de la Cheb Cehoslovacia, 1984, formațiile reunite aveau de interpretat sub bagheta unui singur dirijor, respectiv compozitorul, marșul reprezentativ al festivalului. Erau 18 formații de fanfară, care mai de care mai dotate cu instrumente bune și costume frumoase. Am fost impresionați și dezamăgiți în același timp pentru că noi nu străluceam așa. Doar în inimă aveam speranța că totul va fi bine. Și a fost. Toate celelalte formații aveau în față partiturile după care cântau. Noi le aveam în minte. Avantajul nostru, care s-a dovedit mai târziu în momentul deschiderii oficiale. Și îl mai aveam și pe domnul profesor care ne motiva. Fanfarele își făceau intrarea într-o piață a orașului de pe străzi diferite. Cerul devenise plumburiu și norii se adunau vrând parcă să ne sperie și mai tare. Nu, nu de ploaie ne temeam, ci de faptul că instrumentele și hainele ni se vor uda, iar altele de schimb nu aveam. Tobițelor noastre dacă li se uda membrana nu mai vibrau, pentru că erau vechi și uzate și sunetul era compromis. Și a început să plouă. Și ploua și în sufletele noastre și triști ne uitam la domnul profesor care nu a capitulat. Toate celelalte fanfare s-au refugiat grăbite părăsind piața. Noi am rămas, că tot nu mai aveam nimic de pierdut. Și am cântat și am defilat uzi până la piele, forțând și instrumentele. Tobițele noastre abia se mai auzeau. Și ca să fie totul frumos, cizma mea s-a dezlipit, tobița s-a spart, dar am continuat să ne facem programul. Și cizma mea pleoscăia în ploaia ce cădea șiroaie, iar cei ce se adăpostiseră de ploaie au început să ne aplaude determinarea și mândria, căci acum, ochii și inimile noastre străluceau de bucurie. Toată piața aceea era inundată de ploaie, de muzica noastră, de bucuria noastră că le-am dat o lecție de mândrie celorlalte fanfare. Seara, cizma mea abia se mai ținea în toc. Disperați că nu aveam cu ce să o reparăm am căutat o sârmă cu care domnul director Cernea a legat-o, stânjenit și dânsul de situație. Costumele le-am uscat cu uscătoarele de păr care erau în vestiarele de la piscina școlii în care eram cazați. O școală generală…. Noi nu mai văzusem așa școală! A doua zi, cu hainele jilave, încă ne-am continuat programul mândri nevoie mare că apărusem în ziarele locale și felicitați de toată lumea“, își amintește o fostă membră a fanfarei, Carmen Şendroiu- Sultan.

În curtea liceului la repetiţie anul 2005

Amintirea marii familii a fanfarei, încă vie

Chiar dacă odată cu moartea profesorului Ion Găvenea, marea familie a fanfarei craiovene s-a destrămat, amintirea muzicii ei încă răsună atât în inimile celor care au adunat sudoarea muncii sutelor de ore petrecute la repetiții, cât și în inimile celor care au ascultat chiar și pentru o singură dată ritmul voios și plin de speranță al acesteia.
De la acești oameni și de la profesorul lor putem învăţa că primul pas pentru a reuşi în domeniul pe care ți l-ai ales constă în conştientizarea faptului că succesul apare doar în momentul în care suntem dispuşi să sacrificăm alte lucruri. Reuşita este posibilă doar în contextul unei munci susţinute. Prin urmare, trebuie să fim gata să renunţăm la lucruri care ne făceau plăcere, să ne sacrificăm timpul liber pentru a-l dedica în întregime acelor activităţi care ne vor înlesni succesul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS