Acasă Local Gorj 5 milioane de euro pentru sistem de iluminat pe bază de...

5 milioane de euro pentru sistem de iluminat pe bază de leduri

Autorităţile din Târgu Jiu vor semna astăzi la Craiova un contract cu finanţare europeană în valoare de 5 milioane de euro pentru modernizarea iluminatului public din oraş. Este vorba de un proiect care prevede introducerea iluminatului pe bază de leduri, care consumă mai puţină energie şi este superior celui tradiţional. Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu, a precizat că proiectul a fost depus la ADRDV Oltenia Craiova în urmă cu un an. Va fi primul proiect pentru un astfel de tip de iluminat din întreaga regiune, a amintit primarul din Târgu Jiu. Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu, a declarat că proiectul prevede înlocuirea a peste o mie de corpuri de iluminat din cele peste 5.500 existente. Este vorba de bulevardele principale: strada Ciocârlău în partea de nord, bulevardul Ecaterina Teodoroiu, bulevardul Constantin Brâncuşi, Calea Severinului, Calea Tismana, strada Unirii, Calea Bucureşti. Va fi modenizat traseul troleibuzelor, strada Victoriei şi altele.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version