Acasă Local Dolj Peste 1,5 milioane de persoane au traversat frontiera din Dolj

Peste 1,5 milioane de persoane au traversat frontiera din Dolj

Poliţiştii de frontieră spun că, în 2018, au confiscat bunuri contrafăcute în valoare de 2,2 milioane de lei.

Poliţiştii de frontieră din Dolj au tras linie după anul 2018 şi au constatat că cel mai tranzitat punct de trecere al frontierei a fost cel de la Calafat, pe unde au trecut 1,4 milioane de persoane şi peste 900.000 de autovehicule. În total, în cursul anului 2018, prin punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului Dolj au tranzitat frontiera peste 1.500.000 de persoane și 1.000.000 de mijloace de transport.
În ceea ce priveşte migrația ilegală, poliţiştii de frontieră au depistat 114 persoane care încercau să intre fraudulos în România. Cei mai mulţi au fost cetăţeni din Irak și Siria.
Oamenii legii au dat drept exemplu un caz din iunie 2018, când într-un tir condus de un cetăţean turc au fost descoperiţi ascunşi printre articole textile 26 de cetăţeni străini.
Tot în 2018, poliţiştii de frontieră au confiscat aproape 1.500 de pachete de ţigări de contrabandă, dar şi patru arme de foc. În plus, în martie 2018, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, polițiștii de frontieră au găsit în autoturismul condus ce un cetăţean bulgar 12 pachete a câte 500 de grame de heroină.
Tot anul trecut, în punctele de frontieră de pe raza judeţului Dolj au fost descoperite 16 autovehicule furate, care au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.
Nu în ultimul rând, mai spun reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj, în cursul anului 2018 au fost confiscate mii de articole de îmbrăcăminte contrafăcute, care aveau însemnele unor firme consacrate. Dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, valoarea articolelor de îmbrăcăminte confiscate se ridică la suma totală de 2.260.000 de lei.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version