24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMuzeul „Brâncuși” - abandonat de Ministerul Cultruii, proiectul „Calea Eroilor la UNESCO - în aer

Muzeul „Brâncuși” – abandonat de Ministerul Cultruii, proiectul „Calea Eroilor la UNESCO – în aer

De un an şi jumătate autorităţile centrale încearcă să amenajeze la Târgu Jiu un Muzeu Naţional „Constantin Brâncuşi”. Din 2017 încoace, nu au fost alocate fondurile necesare pentru construirea sau pentru amenajarea unui muzeu dedicat sculptorului. Acest lucru a fost hotătât prin lege, însă nu se mai concretizează. Autorităţile judeţene încă mai speră ca în bugetul pe anul acesta al Minsterului Culturii să fie prevăzute fondurile necesare pentru un Muzeu Naţional „Constantin Brâncuşi“. La nivelul judeţului Gorj chiar a fost identificat un spaţiu în care să fie găzduit viitorul muzeu. Este vorba de o clădire aflată în proprietatea Consiliului Judeţean Gorj, respectiv Casa „Barbu Gănescu“, de lângă sediul Palatului Administrativ, în centrul oraşului Târgu Jiu.

Ministerul Culturii are de aproape un an şi jumătate clădirea, dar nu face nimic

Ministerul Culturii are la dispoziţie de aproape un an şi jumătate clădirea situată lângă Prefectura Gorj, din Târgu Jiu. Nu s-a întâmplat nimic. Este de precizat că în Casa „Gănescu“ a locuit timp ce doi ani şi sculptorul Constantin Brâncuşi, în perioada în care a lucrat la Ansamblul „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu (1937-1938). Imobilul se află la câteva zeci de metri de Parcul Central, acolo unde sunt amplasate operele brâncuşiene: Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii. Autorităţile judeţene vor ca viitorul Muzeu Naţional „Constantin Brâncuşi“ din centrul oraşului să fie inclus într-un circuit de vizitare şi să fie deschis zilnic. Deocamdată, Ministerul Culturii nu şi-a propus o dată de la care să funcţioneze muzeul de la Târgu Jiu, cu toate că autorităţile locale sperau ca în toamna anului 2018 instituţia să fie inaugurată şi deschisă publicului spre vizitare. Totodată, existenţa unui Muzeu Naţional „Constantin Brâncuşi“ la Târgu Jiu ar mări şansele ca Ansamblul „Calea Eroilor“ să fie inclus pe lista monumentelor protejate de UNESCO. Deocamdată, depunerea dosarului a fost amânată de către Ministerul Culturii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS