6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStradă din Craiova, ajunsă ca un traseu off-road

Stradă din Craiova, ajunsă ca un traseu off-road

O stradă din municipiul Craiova a ajuns să semene cu un veritabil traseu off-road, din cauza denivelărilor şi a gropilor cu care se confruntă şoferii atunci când o traversează. Şi sunt mulţi curajoşi care se încumetă să circule zilnic pe aici, având în vedere că drumul duce la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj, spre exemplu, sau la stadionul Extensiv. Este vorba de strada Fântâna Popova, o arteră de 400 de metri care pleacă din bulevardul Nicolae Romanescu şi duce în strada Potelu, via Aleea Potelu. Un drum chinuitor pentru şoferi, indiferent din ce parte a lui ai intra, care poate candida cu şanse mari la titlul de „cea mai distrusă stradă din Craiova“. Intrarea dinspre bulevardul Romanescu se dovedeşte o mare provocare pentru şoferi, care în încercarea de a ocoli craterele din carosabil circulă cu maşinile pe o jumătate de trotuar. După o porţiune de câteva zeci de metri, drumul se mai „limpezeşte“ puţin, dar nu pentru mult timp, pentru că gropile îşi fac din nou apariţia. Una dintre ele, aflată chiar în apropiere de DSVSA, ameninţă serios integritatea oricărui autovehicul.
Despre starea proastă a acestei străzi ne-a sesizat, ieri, şi un cititor GdS. „Intrarea în strada Fântâna Popova, cum vii din bulevardul Nicolae Romanescu (la semafoarele de la Dunărea), este distrusă de mai bine de două luni. Nici cu o maşină de competiţii off-road nu cred că ai putea să intri. Cineva a distrus drumul pentru a face pregătiri în vederea construirii viitorului magazin Lidl, dar constructorul respectiv a uitat să aducă strada la stadiul iniţial. V-aş rămâne recunoscător dacă le-aţi aduce aminte de situaţia aceasta celor din Primăria Craiova“, este mesajul primit de la Alexandru, din Craiova.

Când se repară strada

Va intra strada Fântâna Popova în reparaţii? Reprezentanţii Primăriei Craiova spun că da, însă atunci când se va da drumul la noul acord-cadru de reparare a străzilor. „Situaţia străzii Fântâna Popova este cunoscută. O parte din drum este din beton, o parte are asfalt, iar o parte este de pământ. Strada este pe lista arterelor care vor intra în reparaţii pe noul acord-cadru, dar acesta nu a fost încă atribuit, existând un proces pe rol în acest sens. Când vom avea un operator desemnat pentru repararea străzilor, se va interveni şi aici“, a explicat, pentru GdS, Lucian Prejbeanu, consilierul primarului Mihail Genoiu.
Atribuirea acordului-cadru de reparaţii străzi, alei şi parcări din municipiul Craiova în următorii patru ani, în valoare totală de 38 de milioane de euro, stă la mâna instanţei. Curtea de Apel Craiova trebuie să ia o decizie în cazul acestei megalicitaţii, după ce una dintre firme, a cărei ofertă a fost declarată inacceptabilă, a contestat atribuirea contractului şi a avut câştig de cauză la CNSC. Un prim termen în acest proces este chiar mâine. Indiferent însă de mersul procesului, primarul Genoiu anunţa, chiar într-un interviu acordat recent GdS, că nu se va aştepta după finalizarea licitaţiei, ci se va apela la o procedură rapidă de încredinţare directă pentru o sumă sub valoarea de 400.000 de lei, în aşa fel încât, imediat ce vremea va permite, o firmă să se ocupe de astuparea gropilor din carosabil. Pe listă s-ar afla şi strada Fântâna Popova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS