Acasă Local Gripa a ajuns și în Olt. Patru pacienți diagnosticați în urma analizelor...

Gripa a ajuns și în Olt. Patru pacienți diagnosticați în urma analizelor de laborator

-

Patru pacienți care au ajuns la spitalul din Slatina cu simptome compatibile cu gripa au primit diagnosticul de gripă și după analizele de laborator.

Pacienții au fost internați începând cu 5 ianuarie 2018, trei fiind din zona rurală (doi din zona Slatina, unul din zona Caracal), iar un al patrulea din municipiul Slatina. Analizele de laborator au relevat că virusurile gripale contractate sunt A subtip H1 – trei cazuri, respectiv A subtip H3 – un caz. Pacienții, cu vârste cuprinse între 35 și 82 ani, au avut evoluție favorabilă, cel în vârstă de 35 ani fiind chiar externat.
În prima săptămână din an s-au înregistrat 935 de cazuri de infecții acute respiratorii, 43 dintre pacienți necesitând internarea, dar și 394 de cazuri de pneumonie (87 de pacienți rămânând internați în spital).
Medicii insistă ca pacienții să se vaccineze, chiar dacă perioada ideală pentru administrarea vaccinului antigripal este octombrie-noiembrie, vaccinarea fiind cea mai sigură și eficientă măsură de prevenire a îmbolnăvirilor și de evitare a formelor grave de boală, cei mai expuși complicațiilor chiar și în cazul virozelor considerate banale fiind pacienții cu afecțiuni cronice în antecedente. Un alt semnal ridicat de epidemiologi este acela că vârful epidemic se va înregistra, cel mai probabil, în februarie, specialiștii așteptându-se ca numărul îmbolnăvirilor să crească odată cu întoarcerea elevilor din vacanță și prezentarea în colectivitate.
La nivelul județului Olt au fost catagrafiate 30.300 persoane din categoriile la risc, fiind repartizate în județ 23.830 de doze și administrate aproape în totalitate.
Medicii au revenit și cu o serie de recomandări pe care le fac populației pentru a limita riscul îmbolnăvirilor.
Respectați măsurile de igienă individuala – spălarea pe mâini cu apă şi săpun ori de cate ori este nevoie.
Evitați aglomeraţiile de persoane şi contactul prelungit cu cineva care are o viroză respiratorie.
Curăţaţi şi dezinfectaţi vesela şi tacâmurile, mai ales dacă unul dintre membrii familiei este bolnav. Spălați jucăriile copiilor după ce au fost folosite.
Folosiţi serveţele de hârtie pentru a vă acoperi gura şi nasul când tuşiți sau strănutați, aruncaţi-le imediat după folosire şi spălaţi-vă pe mâini.
Evitaţi aglomeraţiile de persoane şi contactul prelungit cu cineva care are o viroză respiratorie.
Dormiţi bine şi mâncati sănătos, echilibrat, pentru a nu vă slăbi imunitatea şi a nu deveni vulnerabili la infecţii. O dietă echilibrată, care pune accent pe fructe proaspete şi legume, cereale şi cantităţi mici de carne slabă permite organismului să se concentreze pe apărarea împotriva virusurilor mai mult decât pe digestie.
Beţi cât mai multe lichide, pentru a vă hidrata suficient. Apa, sucurile naturale, ceaiurile calde cu lamâie şi miere si supele calde de pui sunt cele mai bune alegeri.
Evitaţi alcoolul, cofeina şi renunţaţi la fumat, pentru că acestea pot duce la deshidratare şi astfel la agravarea simptomelor.
Staţi acasă şi odihniţi-vă dacă aveţi febră, vă curge nasul sau tuşiţi. Purtaţi o mască peste nas şi gură dacă locuiţi sau munciţi alături de persoane cu boli cronice sau cu o imunitate scăzută.
Păstrați camera caldă, dar nu o supraîncălziţi. Dacă aerul este uscat, folosiţi un vaporizator pentru a vă reduce congestia nazală şi a vă atenua tusea.
Este bine de ştiut ca antibioticele nu ajută în viroze. Acestea se folosesc numai la recomandarea medicului.
Aerisirea încăperilor sau a birourilor cu menţinerea unei temperaturi de 18-20 grade C.
Menţinerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii în comunitate.
Păstrarea unei igiene corporale riguroase cu spălarea mâinilor tot timpul, mai ales după suflarea nasului şi venirea în contact cu persoane bolnave.
Evitarea, pe cât posibil, a aglomerărilor umane şi a contactului cu persoanele bolnave.
Evitatea automedicaţiei și prezentarea la medicul de familie în cazul apariţiei unor semne /simptome compatibile cu gripa.
Omul bolnav trebuie să stea izolat de restul familiei într-o cameră corespunzătoare din punct de vedere igienic (luminoasă, aerisită, suficient de încălzită la 24-26 grade C).

ȘTIRI VIDEO GdS