5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFinanţarea pentru drumul expres Craiova-Piteşti, în aer

Finanţarea pentru drumul expres Craiova-Piteşti, în aer

Şoferii vor mai avea mult de aşteptat până să meargă la Piteşti pe drumul expres (Foto: arhiva GdS)

În timp ce Comisia Europeană aşteaptă să-i parvină proiectul, cererea de finanţare pentru fonduri UE abia a fost depusă în urmă cu două săptămâni la organismul intermediar din cadrul Ministerului Transporturilor şi se află într-o analiză preliminară. Fondurile necesare nu sunt prinse nici în bugetul de stat pe 2019, pentru că acesta va fi dezbătut şi adoptat în ianuarie-februarie.

Proiectul mult trâmbiţatului drum expres Craiova-Piteşti nu are nici o şansă să ajungă pe masa Comisiei Europene pentru finanţare mai devreme de 2020. Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNAIR), cererea de finanţare a fost depusă pentru evaluare la Organismul Intermediar pentru Transport din cadrul Ministerului Transporturilor abia în data de 14 decembrie 2018. La începutul acestei luni, reprezentanţii CNAIR au semnat contractele de proiectare şi execuţie pentru primele două tronsoane ale drumului, de pe traseul Craiova-Slatina. Lucrările, care se ridică la 385 de milioane de euro fără TVA, ar trebui realizate de compania italiană Tirenna Scavi şi o asociere de firme româneşti, condusă de Spedition UMB, în maximum trei ani, unul pentru proiectare şi doi pentru execuţie. Contractul include şi realizarea centurilor ocolitoare la Balş şi Slatina. La semnarea contractelor, reprezentanţii CNAIR au fost evazivi în ceea ce priveşte finanţarea. Directorul Narcis Neaga s-a mulţumit să spună că fondurile necesare vor fi prevăzute, cu siguranţă, în „bugetul ministerului“, de unde vor veni la CNAIR. Bugetul de stat pe 2019 ar putea fi pus în discuţie abia în ianuarie-februarie, aşa încât obiectivul de investiţii va intra în noul an fără finanţare. Pe de altă parte, pentru celelalte două tronsoane, pe traseul Slatina-Piteşti, licitaţiile se vor relua din cauza unui proces pe care CNAIR l-a pierdut în justiţie, ceea ce face ca întregul proiect să se decaleze cu cel puţin un an. Aşadar, Comisia Europeană aşteaptă degeaba să-i parvină proiectul pentru analiză, pentru că procesul accesării fondurilor UE se află încă într-un stadiu incipient. Cele mai optimiste scenarii dau ca dată a depunerii proiectului anul 2020, iar ca finalizare a lucrărilor anul 2024.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS