Acasă Local Dolj (VIDEO+GALERIE FOTO) Prima ninsoare serioasă în Craiova, primele probleme

(VIDEO+GALERIE FOTO) Prima ninsoare serioasă în Craiova, primele probleme

Străzile oraşului la prima ninsoare (FOTO: Claudiu Tudor)

Iarna s-a grăbit să vină, iar ninsorile căzute încontinuu, începând din noaptea de marți spre miercuri, au adus şi primele probleme în Craiova: circulaţie blocată chiar în centrul oraşului, semafoare nefuncţionale, străzi mocirloase, copaci căzuţi peste maşini şi avarii la conductele de căldură, care i-au lăsat pe craioveni în frig.

 

 

Până şi Salubritatea, operatorul local care se ocupă de deszăpezirea oraşului, s-a văzut nevoită să suplimenteze utilajele trimise în teren de la o oră la alta, ca să înlăture stratul de zăpadă de pe străzile urbei. Cei mai năpăstuiţi au fost craiovenii care locuiesc pe străzile lăturalnice din cartierele periferice, dar şi cei din cartierele de blocuri, fiindcă utilajele au intrat şi nu prea printre blocuri. Dacă, iniţial, Salubritatea a intervenit, la primele ore ale dimineţii, cu 24 de utilaje, în jurul orei 13.00 acestea au fost suplimentate la 41. De precizat că prioritare la deszăpezire au fost arterele principale de circulaţie ale oraşului, ulterior „urmând să se intervină pe străzile cu prioritate 2 și 3“. „Intervenția pentru deszăpezire a început cu 24 de utilaje, imediat ce lapovița s-a transformat în ninsoare, în jurul orei 5.00, în această dimineață (miercuri – n.r.), și pe fondul ninsorii abundente, numărul utilajelor a fost suplimentat, ajungând, la ora 12.30, la 41 de utilaje care îndepărtează zăpada de pe carosabil, împrăștie material antiderapant, încarcă și transportă sare pentru aprovizionarea punctelor intermediare din oraș. Se acționează cu prioritate pe străzile principale, pe care circulă mijloace de transport în comun, și în zonele de risc din municipiu (zone de pantă, sensuri giratorii, intersecții și pasaje), ulterior urmând să se intervină pe străzile cu prioritate 2 și 3, conform Programului comun de acțiune pentru deszăpezirea, prevenirea și combaterea poleiului în municipiul Craiova, pentru sezonul de iarnă 2018-2019“, a precizat Cristina Ghenea, purtătorul de cuvânt al SC Salubritate Craiova SRL.

Trafic paralizat în centrul oraşului

Totuşi, aglomeraţia în oraş nu a putut fi evitată, iar în centrul oraşului, pe porţiunea Calea Bucureşti, de la intresecţia cu strada Romului până la intersecţia cu strada Nicolae Bălcescu, traficul a fost blocat minute în şir. Din cauza nefuncţionalităţii semafoarelor de la Universitate, maşinile au rămas blocate, înaintând în ritm de melc, bară la bară. În acelaşi blocaj au rămas împotmoliţi şi şoferii care tranzitau pasajul suprateran, dar şi cel subteran. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de la Poliţia Rutieră pentru a dirija circulaţia. Acelaşi blocaj s-a întâlnit la orele prânzului şi pe străzile Constantin Brâncuşi, Principatele Unite, Ioan Maiorescu, Mihai Viteazul. Noroc că s-a aruncat material antiderapant şi utilajele cu lamă au înlăturat stratul subţire de zăpadă de pe aceste artere. În unele dintre staţiile RAT, angajaţii regiei au adus material antiderapant cu roaba şi l-au împrăştiat în perimetrul respectiv, cel puţin în zona centrală acest lucru s-a întâmplat cu certitudine. „De asemenea, se acționează, începând din această dimineață, pentru degajarea trotuarelor și esplanadelor din municipiu, prin intermediul a peste 500 de lucrători ai SC Salubritate Craiova SRL, Regiei Autonome pentru Administrarea Domeniului Public Craiova și RAT SRL, aceștia intervenind cu prioritate în zonele de acces către spitale, instituții publice, unități de învățământ și unități de alimentație publică“, au mai precizat reprezentanţii Salubrităţii.

Străduţele dintre blocuri şi periferia, lăsate la urmă sau uitate?

În cartierele de blocuri, cum ar fi Rovine, Piaţa Gării, Brazda lui Novac, George Enescu, utilajele au ajuns pe străzile principale, fiind lăsate la urmă străduţele şi aleile dintre blocuri. La fel de văduvite de intervenţia lucrătorilor care sunt angrenaţi în acţiunea de dezăpezire au fost trotuarele din cartierele oraşului.
În schimb, pe străzi precum Teilor din Bariera Vâlcii, Moldova din cartierul Popoveni, Tismana din cartierul Catargiu, şi lista poate continua, utilajele nu ajunseseră până miercuri după-amiază. Aici străzile sunt mocirloase, pline de zăpada apătoasă amestecată cu mizerie, greu de traversat de către pietonii nevoiţi să treacă prin această mâzgă. Cu toate acestea, Salubritatea dă asigurări că gestionează bine deszăpezirea oraşului. „Acțiunea va continua cât va fi necesar, atât pentru combaterea poleiului, cât și pentru îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabil, având în vedere că municipiul Craiova se află sub atenționare cod galben de ninsoare până la ora 20.00 și, în următoarea perioadă, sunt prognozate temperaturi care vor ajunge până la minus 13 – minus 14 grade Celsius în timpul nopții și vor rămâne negative și în timpul zilei“, a explicat purtătorul de cuvânt.

Ce vă cere Salubritatea

„SC Salubritate Craiova SRL, în calitate de operator care are delegată activitatea de deszăpezire în municipiul Craiova, face apel la cetățenii municipiului:
– să parcheze autovehiculele astfel încât să nu îngreuneze acțiunea utilajelor de deszăpezire;
– să depoziteze zăpada îndepărtată de pe mașini pe spațiul verde din apropiere sau, dacă nu este posibil, în grămezi, la marginea trotuarului, astfel încât să nu fie afectată circulația pietonală, ori pe carosabil, lângă bordură, astfel încât să nu fie afectată circulația autovehiculelor și scurgerea apei în sistemul de canalizare;
– să degajeze zăpada de pe căile de acces în blocuri sau de pe trotuar, în dreptul imobilului în care locuiesc;
– să nu arunce zăpada pe carosabil.
Deținătorii cu orice titlu ai spațiilor comerciale de pe teritoriul municipiului au obligația de a îndepărta zăpada din dreptul acestora“, a precizat Cristina Ghenea.

Copaci căzuţi, conducte crăpate

Prima zăpadă a pus la pământ mai mulţi copaci. Astfel de incidente s-au întâmplat pe bulevardul 1 Mai, unde un copac a căzut pe o maşină în zona Carrefour. De asemenea, un alt copac a căzut pe carosabil, pe strada Arhitect Dan Nicolae, în cădere crengile copacului zgâriind două autoturisme parcate. Un alt arbore s-a prăbuşit pe carosabil pe bulevardul Calea Bucureşti.
Probleme au fost şi la unele dintre conductele de transport agent termic primar şi secundar, din care motiv mai multe blocuri au rămas în frig. Primul incident s-a produs la reţeaua de distribuţie a Termoficării, din care cauză câteva blocuri din Asociaţia nr. 7 Rovine au rămas fără căldură marți seară. Alte asociaţii din cartierul craiovean George Enescu au rămas fără căldură miercuri, în urma unei probleme ivite la o conductă de transport agent termic primar care aparţine CEO. Aici au fost afectate trei puncte termice ce deservesc mai multe asociaţii.

A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.
Exit mobile version