Amfiteatru cuprins între Dunăre, Parâng şi legendarul Olt, Oltenia este cel mai vechi spaţiu viticol din ţara noastră. La începutul secolului XX, aici se realiza aproape 40 la sută din producţia de vinuri a României. Filoxera şi retrocedarea terenurilor au decimat însă plantaţiile de viţă-de-vie. În ultimii ani, prin programele de reconversie cu fonduri europene s-au modernizat cel puţin 70.000 de hectare din România, iar specialiştii spun că suntem pe drumul cel bun.
„Oltenia este o mică Românie viticolă“. Aşa începe Aurel Popa, profesor la Facultatea de Horticultură din Craiova şi membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din România, radiografia viticulturii din această zonă a ţării. Amfiteatru cuprins între Dunăre şi legendarul Olt, acesta este spaţiul viticol cel mai vechi din ţara noastră. „Sunt mărturii care demonstrează că cea mai veche viticultură în România se găseşte în acest spaţiu oltenesc. Există foarte multe microclimate, de la Dunăre până la munte, unde, în spaţii mai largi sau mai restrânse, sunt condiţii favorabile culturii viţei-de-vie, adică durată mare de strălucire a soarelui, temperaturi moderate şi vara, şi toamna“, a spus Aurel Popa.
Tradiţia cultivării viţei-de-vie în această regiune a României se pierde în negura timpurilor. În nordul Olteniei, oamenii erau foarte legaţi de viţa-de-vie. „Runcu în traducere înseamnă curăţitură de pădure. În comuna Runcu au fost curăţaţi arborii, s-a cultivat viţă-de-vie, iar oamenii şi-au aşezat vechile bordeie. Totodată, structura arborilor din pădure este alcătuită din cireşi, castani comestibili şi stejari, plante-test pentru viticultură, care arată că acolo este un climat blând, potrivit pentru viţa-de-vie. Şi în zilele noastre, în Runcu există la fiecare proprietate pivniţe vechi din lemn“, spune profesorul Aurel Popa.
Îngropaţi lângă vie
În comuna gorjeană Bălăneşti, pe dealurile cu proprietăţi viticole foarte mari, exista un alt obicei. Oamenii erau atât de legaţi de plantaţiile lor încât le rămâneau aproape şi după moarte. „Pe toate dealurile există biserici din lemn, a căror vechime nu o mai ştie nimeni. Acestea sunt la o depărtare de centrul populat de trei-patru kilometri. Lângă aceste biserici erau înmormântaţi oamenii din sat. Acest lucru se întâmpla pentru că oamenii stăteau acolo împreună cu familia de primăvara şi până toamna târziu. Practic, doar iernau în sat, şi pentru că aproape toată viaţa lor se derula lângă vie, îşi doreau ca tot acolo să rămână şi după moarte“, a adăugat Aurel Popa.
Înainte de apariţia filoxerei, o insectă care a distrus viticultura lumii, Oltenia era unul dintre producătorii cei mai importanţi ai vinurilor roşii din România. Aici se realiza cam 30-40 la sută din producţia de vinuri roşii din țară. „Înainte de apariţia filoxerei, la începutul secolului XX, am avut în fiecare areal din România, deci şi în Oltenia, soiuri autohtone şi locale. Soiurile autohtone se găseau în mai multe zone din România, iar cele locale numai în localitatea respectivă, dovadă a creativităţii acestui popor în acest sector. Din cele 60-70 de soiuri autohtone care se cultivau înainte de filoxeră, doar șase-șapte se mai cultivă acum în Oltenia“, spune profesorul Aurel Popa.
Până în 1950 a fost perioada de reconstrucţie a patrimoniului viticol din Oltenia, iar în socialism, exploataţiile viticole au înregistrat un mare succes. „Necazul era că vinul nu se îmbutelia la noi, ci se vindea vrac la export, deci ne-am pierdut identitatea. După 1990, am avut identitate, căci dintre toate sectoarele agriculturii, viticultura a fost cea dintâi recunoscută de către toţi europenii“, menţionează Aurel Popa.
„Să ducem mireasa să o cunoască toată lumea“
Începând cu anul 1990, retrocedarea terenurilor a afectat însă patrimoniul viticol aproape în egală măsură ca filoxera. Dacă înainte de Revoluţie România ocupa locuri fruntaşe în lume cu cele aproximativ 300.000 de hectare de viţă-de-vie, după 1990 s-a ajuns la 180.000 de hectare. În ultimii ani, prin programele de reconversie cu fonduri europene s-au modernizat aproximativ 80.000 de hectare din România, iar specialiştii în domeniu spun că suntem pe drumul cel bun. „Ceea ce trebuie să facem acum este să ducem mireasa să o cunoască toată lumea. Dacă vrem să avem succes, trebuie să prezentăm vinurile obţinute din soiuri autohtone pentru că acestea lipsesc de pe piaţa externă, care este foarte agresivă. (…) Cel mai mare succes îl vom avea cu Tămâioasa Românească de Drăgăşani, Crâmpoşie de Drăgăşani, Fetească Neagră, Negrul de Drăgăşani, Feteasca Regală, Feteasca Albă etc., ceea ce nu au ei pe piaţă. Locurile acelea sunt libere, iar noi trebuie să fim în stare să le ocupăm“, precizează Popa.
În prezent, 10-15 la sută din producţia de vin a României ajunge la export pe toate pieţele lumii.
