Acasă Local Gorj Târg de ştiinţă la Biblioteca Judeţeană Gorj

Târg de ştiinţă la Biblioteca Judeţeană Gorj

Elevii vor participa la un târg de ştiinţă la Târgu Jiu

Biblioteca Județeană „Christian Tell“ Gorj organizează joi, 25 octombrie, al doilea Târg de Știință în cadrul proiectului „CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice“. Acest proiect reprezintă o inițiativă de coding și educație STEM și se adresează cu precădere copiilor de 10-14 ani din mediul rural și urban mic. Se desfășoară, în prezent, în 61 de cluburi, reunind la activități săptămânale peste 600 de elevi din județele: Argeș, Bihor, Gorj, Neamț, Sălaj, Timiș, Vâlcea și Vrancea. Proiectul este inițiat de Fundația Progress, în parteneriat cu Asociația ETIC, bibliotecile publice din România, Orange, Farmexpert și farmaciile Alphega și este finanțat de Romanian-American Foundation. Târgul de Știință se va desfășura la Sala de Sport a Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu“ Târgu Jiu, partenerii Bibliotecii Județene la târg, începând cu ora 12.00. Participanții vor fi membrii cluburilor de coding (grupele de avansați) de la bibliotecile publice Bălești, Scoarța, Vladimir și echipele Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu“.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version