Acasă Local Gorj Razie privind vânzarea tutunului către elevi

Razie privind vânzarea tutunului către elevi

Poliţiştii locali au aplicat 14 sancţiuni

Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu a efectuat în ultima săptămână zeci de acţiuni în incinta sau în apropierea unor unităţi de învăţământ. Au fost verificate magazinele care comercializează tutun elevilor. Poliţiştii locali au vizat prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun și alcool în unitățile de învățământ de pe raza municipiului Târgu Jiu. „În acest sens, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice și în domeniul activității comerciale au verificat în acțiunile de control ca astfel de produse să nu fie comercializate sau consumate în interiorul și în preajma școlilor. Au fost efectuate verificări la 20 de unități de învățământ. În urma controalelor, polițiștii locali au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în temeiul Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Poliţia locală îşi desfăşoară activitatea în interesul comunităţii locale, exclusiv pe baza şi în executarea legii, precum şi a actelor autorităţii deliberative şi ale celei executive ale administraţiei publice locale. Echipajele Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu vor continua să acționeze în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ publice pentru a preveni încălcarea actelor normative în vigoare“, a declarat Alexandra Petriţa, purtătoarea de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu Jiu.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version