15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLăutar din Gorj, amendat de ANAF

Lăutar din Gorj, amendat de ANAF

Lăutarul trebuie să plătească impozit către Finanţe pe veniturile de la petreceri

Un lăutar din comuna gorjeană Albeni, județul Gorj, a fost amendat vineri de ANAF, pentru că nu şi-a declarat veniturile. Bărbatul a fost sancţionat cu 3.000 de lei amendă pentru că a cântat la mai multe petreceri şi nu a plătit impozit pentru sumele încasate de la petrecăreţi. Este vorba de Constantin Florea, de 46 de ani, care este angajat ca şofer, dar care la final de săptămână este invitat la petreceri, să asigure atmosfera ca acordeonist. Lăutarul de ocazie a fost vizitat la finalul săptămânii trecute de către doi inspectori antifraudă. Amenda de 3.000 de lei a fost aplicată pentru veniturile obţinute din prestarea de servicii artistice în perioada aprilie – octombrie. „A venit ANAF-ul la mine acasă, ca la un infractor. Consideră că eu am făcut evaziune fiscală cântând, dar oare cei care au delapidat statul român cu miliarde de euro, infracțiunea lor cum se numește? Binefacere? Au venit la mine acasă din relatările unora, care m-au reclamat. Mi-au spus să declar ultimele venituri, din aprilie. Le-am spus că am cântat doar la două evenimente ale prietenilor și am primit doar ciubuc de la petrecăreți. Trebuie să dau și această sumă înapoi, 300 de lei. Am rămas surprins că au venit la poartă. Sunt singurul lăutar din Gorj, să-mi ia mie pielea? O să plătesc, o să mă pun în regulă, o să-mi fac un SRL și o să declar că am câștigat un leu și le dau 1% din venitul meu, de meseria asta nu mă las. Nu m-am făcut lăutar peste noapte. Le-am spus că și în pușcărie dacă mă bagă, eu și acolo o să cânt“, a declarat instrumentistul Constantin Florea.
Controlul realizat de inspectorii antifraudă a fost operativ și inopinat, făcut prin sondaj pe 19 octombrie la persoana fizică Florea Constantin. „S-a constatat faptul că în perioada 20.04.2018 – 19.10.2018 a efectuat prestări servicii artistice pentru care a fost remunerat cu suma de 300 de lei, fără a avea o formă de organizare. (…) Fapta a fost recunoscută prin nota explicativă dată la momentul controlului“, se arată în procesul-verbal întocmit de ANAF, prin intermediul funcţionarilor de la Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS