Peste 500 de joburi, disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Autori


Tinerii absolvenţi vor avea la dispoziţie peste 500 de locuri de muncă la Bursa care va fi organizată vineri la Târgu Jiu. În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în rândul persoanelor în căutarea unui loc de muncă, AJOFM Gorj va organiza, pe 19 octombrie, începând cu ora 10.00, în Târgu Jiu, la parterul clădirii din Campusul Studenţesc Debarcader al Universităţii „Constantin Brâncuşi“, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Până la această dată au confirmat participarea la această bursă 55 de angajatori care oferă 545 locuri de muncă, pentru diverse meserii: confecţioner cablaje, lucrător gestionar, tâmplar, lucrător comercial, lăcătuş mecanic, agent de securitate, muncitor necalificat, tehnician proiectant, dispecer, femeie de serviciu, electrician, operator CNC, sudor, operator introducere și validare date, îngrijitor spaţii domeniu hotelier etc., iar pentru absolvenţii de studii superioare: inginer, administrator reţea calculatoare, economist, responsabil marketing, specialist relaţii publice etc.

Sprijin financiar pentru angajatori


Pentru identificarea unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de meserii din diferite domenii de activitate şi care să fie oferite persoanelor care vor participa la acest târg de locuri de muncă, salariaţii AJOFM Gorj au desfăşurat şi desfăşoară acţiuni de contactare a agenţilor economici şi de invitare a acestora să participe la acest târg de locuri de muncă. Reamintim că atât absolvenţii care se angajează cu normă întreagă în perioada în care sunt înregistraţi la AJOFM Gorj, cât şi angajatorii care au locuri de muncă disponibile pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ pot beneficia de sprijin financiar oferit în condițiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Angajatorii care au locuri de muncă vacante sunt rugaţi să participe la această acţiune. Informaţii suplimentare se obţin la sediul AJOFM Gorj din str. Lt. Col. D. Petrescu nr 1, Târgu Jiu.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 18 octombrie 2018

Actualitate

» Filmul românesc “Soldaţii. Poveste din Ferentari”, premiu pentru cel mai bun film la Queer Porto
» O femeie s-a trezit că nu mai știe să vorbească după un accident cu bicicleta
» Români americani cu activităţi deosebite, premiați în cadrul Galei „100 pentru Centenar”, organizată la Ambasada României din Washington
» Cazul dispariţiei lui Khashoggi se complică. Unul dintre suspecţi a murit într-un accident de maşină
» Ciorbea, plecat fără delegare în concediu. Se cere declanşarea procedurii de revocare
» Donald Trump ameninţă că va mobiliza armata SUA pentru închiderea frontierei cu Mexicul
» Sorin Blejnar, condamnat în primă instanţă la 6 ani de închisoare cu executare
» Aproape 600 de copii din comunități rurale defavorizate și copii cu afecțiuni oncologice vor beneficia, gratuit, de consultații și tratament stomatologic
» Afacerea de miliarde a suplimentelor alimentare prezintă un risc major pentru sănătate. Substanţele interzise găsite în acestea
» Elena Udrea, citată la penitenciarul din Costa Rica în două dosare judecate în România
» Dosarul lui Carmen Adamescu: Sechestru pe 16 imobile, în valoare de peste 41 de milioane de lei

Publireportaj

» Investiţiile CJ Dolj, vitale pentru dezvoltare
» Obezitatea – o provocare a lumii moderne
» Ford Plusauto și Universitatea Craiova – Parteneriat pentru performanță!

Dolj

» UPDATE A rănit un copil de cinci ani şi a fugit de la locul accidentului
» Pistoale şi cocaină, ridicate din locuința unui tânăr din Pielești
» Termo Craiova începe probele la cald pentru furnizarea agentului termic
» Gard de protecţie la ieşirea din unităţile şcolare
» Asociaţiile de proprietari cu popriri pe conturi rămân fără salarii
» Întreruperi energie electrică de luni
» Craiova: Cercetat penal pentru că a refuzat recoltarea de probe biologice
» Craiova: Cenaclul „Literatura la noi acasă”, la „Aman“
» Dolj: Siguranţa pietonilor, prioritatea poliţiştilor de la Rutieră
» Program INSPIRE Cinema Craiova VIP Electroputere 19 – 25 oct
» Craiova: RETROELECTRO – Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu“
» Pistoale şi cocaină, descoperite de poliţişti în timpul unei percheziţii în Pieleşti
» Mihai Firică, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor „P. Bogdani”
» Termo Craiova începe probele la cald pentru furnizarea agentului termic
» Craioveancă depistată de poliţişti cu țigări provenite din contrabandă

Gorj

» Pietonii, avertizaţi de poliţie cu mesaje scrise pe carosabil
» S-a ales praful de pavimentul de pe insuliţă
» Au început lucrările de reabilitare la DN 67D Târgu Jiu – Tismana – Baia de Aramă
» Municipiul Motru va avea din nou un târg săptămânal
» Primarul din Cărbuneşti le pune muzică localnicilor
» Primăriile trebuie să prezinte contractele de deszăpezire
» Șeful Salvamont Gorj conduce delegația României la Congresul Internațional de Salvare Montană din Franța
» Gorj: Incendiu cu o victimă minoră la Teleşti
» O primărie din Gorj a montat un sistem de boxe pe stâlpi, prin care redă muzică şi hotărârile de consiliu local

Olt

» Olt: Primul club de robotică la nivel de gimnaziu, inaugurat la Școala „Ștefan Protopopescu“

Vâlcea

» Muzeul Iluziilor, la Râmnicu Vâlcea

Sport

» Baschetbaliştii Craiovei vor să-şi sensibilizeze fanii învingând Sibiul
» Trupa lui Zlotea, la primul test adevărat
» Strângeţi rândurile cu Zalăul!
» Echipele doljene şi-au propus o etapă prolifică
» Cârţu aşteaptă un derbi spectaculos

Sanatate

» De ce ne îmbolnăvim? Mâncarea, „îmbibată“ de E-uri și coloranți
» 3% din români suferă de afecțiuni reumatice

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Prăjitură cu iaurt şi prune

Top