3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPregătiri pentru prima şedinţă a Comandamentului de iarnă, la Rânca

Pregătiri pentru prima şedinţă a Comandamentului de iarnă, la Rânca

Autorităţile judeţene au luat decizia să convoace în şedinţe periodice Comandamentul de iarnă. Prima şedinţă va avea loc chiar săptămâna viitoare, cel mai probabil în staţiunea montană, conform tradiţiei. Potrivit prefectului de Gorj, Ciprian Florescu, decizia a fost luată şi ca urmare a unor discuţii purtate cu şefii Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu. Astfel, s-a ajuns la concluzia că este necesară întrunirea Comandamentului de iarnă pentru discuţii legate de pregătirea sezonului rece. Prefectul a avut programată ieri o întâlnire cu şefii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri şi Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale pentru a verifica situaţia parcului auto şi aprovizionarea cu material antiderapant. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova are încheiat un acord-cadru pentru deszăpezirea şoselelor naţionale din Gorj.
Prefectul de Gorj a mai spus că săptămâna viitoare se va discuta în detaliu despre pregătirile de iarnă, în cadrul şedinţei de comandament. Ciprian Florescu a mai anunţat că, după 20 octombrie, este posibilă o modificare drastică a vremii, cel puţin în zona montană. Discuţiile din cadrul Comandamentului de iarnă vor viza chiar situaţia traficului rutier în siguranţă pe Transalpina. Reprezentantul guvernului în teritoriu a precizat că şoseaua va fi menţinută deschisă, în măsura în care vremea va permite acest lucru. De regulă, Transalpina este închisă oficial în intervalul 1 noiembrie – 31 martie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS