Vatră a tradiţiilor şi a personalităţilor, pământ înzestrat cu una dintre cele mai frumoase rezervaţii de bujori din ţară, comuna Pleniţa este astăzi un loc care se zbate să supravieţuiască. Oraş între 1921 şi 1948 şi centru agroindustrial în perioada comunistă, localitatea se confruntă în prezent cu lipsa locurilor de muncă. În ciuda acestui lucru, autorităţile locale spun că fac eforturi să atragă investitorii şi să asigure cele trei elemente esenţiale în mediul rural: iluminat, apă şi drumuri practicabile.
Atestată documentar din perioada lui Mircea cel Bătrân, dar având rădăcini care se pierd în negura vremii, comuna doljeană Pleniţa este un loc care, prin descoperirile geologice care s-au făcut aici, prin istoria sa, a devenit vatră de cultură şi civilizaţie. Tradiţiile din această zonă a ţării, misterul spiritualităţii localnicilor de aici, precum şi istoria acestui colţ al Doljului au inspirat oamenii de litere de pe aceste meleaguri, care au dedicat pagini întregi comunei Pleniţa. Soţii Elisabeta şi Constantin Saliu au scris mai multe volume despre această aşezare şi spun că încă sunt multe de aflat. Comuna este formată din două sate – Pleniţa şi Castrele Traiane -, care au istorii surprinse în opera soţilor Saliu. „Numele de Pleniţa este explicat fantezist, pornind de la calul cu care întemeietorul mitic al satului a delimitat hotarele moşiei Pleniţa şi care a galopat până ce a plesnit, de unde şi numele de Plesniţa. (…) În Castrele Traiane s-a descoperit, în 1970, o aşezare de pământ în formă circulară, de pământ, unde au fost găsite ciobiri de vase şi pământ ars, deci care era locuită de strămoşi“, spune Elisabeta Saliu.
Fetele din Pleniţa se treceau pe sub rugi
Trecerea popoarelor migratoare pe aici a lăsat semne importante, numite tumuli, un fel de dealuri, ridicături de pământ care erau de fapt mormintele conducătorilor popoarelor migratoare. „Aceştia erau îngropaţi în poziţie şezândă şi aveau pe frunte o vopsea roşie, numită ocru. De aici, şi denumirea de ocromani. Ele sunt aşezate nu numai de-a lungul Pleniţei, ci în întreaga zonă“, completează Constantin Saliu.
Localnicii din Pleniţa respectă tradiţiile, iar ciclul naştere – moarte este marcat de numeroase obiceiuri. Şi limbajul descântecelor este unul specific în Pleniţa. „Este un ritual extraordinar de vechi şi se foloseşte pentru toate împrejurările de către femeile bătrâne. Unul dintre marii scriitori naţionali, Dumitru Ciurezu, foloseşte în întreaga sa operă exact versificaţia care se regăseşte în descântece. Alt obicei specific Pleniţei este trecerea pe sub rugi. Fetele, ca să se poată mărita, în anumite perioade, chiar în noaptea de Sânziene, se treceau pe sub rugile (rug-de-zmeură -n.r.) care cresc în vii. Altă tradiţie foarte veche este datul cu bobi. Se luau 41 de bobi dintr-un singur porumb şi se spunea: „41 de bobi, cum ştiţi de-ncolţiţi, cum ştiţi de-nfrăţiţi, cum sunteţi fraţi, de inima lui …. să îmi daţi“ şi modul cum se aşezau aceşti bobi era relevant pentru cele care interpretau“, spune Constantin Saliu.
Peste 100 de personalităţi originare din Pleniţa
Pleniţa nu este numai vatră a tradiţiilor, ci şi pepinieră a oamenilor cu nume răsunătoare chiar şi peste graniţele ţării. Sunt peste 100 de oameni ai condeiului, scriitori, poeţi, artişti, regizori care îşi au rădăcinile în Pleniţa. „Sever Pleniceanu, spre exemplu, este unul dintre cei mai mari exploratori ai ţinutului Africii, născut şi crescut la Pleniţa. În lucrările pe care le-a publicat redă viaţa de acolo a pigmeilor, iar ceea ce este interesant este contribuţia la dezvoltarea culturală a acestui popor. Erau canibali în perioada în care s-a dus el şi a reuşit să îi scoată din animalismul lor şi să le dea o linie de civilizaţie. Poetul Dumitru Ciurezu a fost preşedintele Fundaţiei Culturale Carol al II-lea. Timp de 20 de ani a fost secretarul poetului Octavian Goga. Am avut fericirea de a sta de vorbă cu soţia poetului, care mi-a mărturisit sentimente deosebite faţă de acest om.
Haralambie Grămescu, alt fiu al Pleniţei cu o operă puţin cunoscută, dar extrem de valoroasă. Eu îl consider cel mai mare traducător din literatura noastră. A tradus din 18 limbi, inclusiv din clasicii francezi.
Cristina Tacoi a fost o renumită actriţă care a lucrat în Teatrul Bulandra şi în numeroase filme şi un poet de o sensibilitate deosebită. A avut un fiu, Cătălin Bursaci, care a fost răpus de cancer la 17 ani. Ea a adunat tot ce a scris acest copil – o operă efervescentă, o operă genială – şi a strâns într-o carte numită «Prima carte. Ultima carte». Aceasta a fost tradusă până la ora actuală în opt limbi. Vintilă Ciocâlteu a fost o mare personalitate, iar opera lui este cea mai citată din întreaga literatură ştiinţifică. El este întemeietorul microbiologiei moderne“, a spus Constantin Saliu.
Mărire şi decădere
Între 1921 şi 1948, Pleniţa a purtat titlul de oraş, iar în 1977, printr-o decizie a Partidului Comunist Român, a fost numită centru agroindustrial cu caracter urban, alături de alte nouă localităţi. Acest lucru s-a datorat dezvoltării industriale din acea vreme. „Am avut 12 unităţi industriale puternice, care atrăgeau 4.800 de muncitori din zonă, aveam trei unităţi de rang republican. Majoritatea produceau numai pentru export, ceea ce este o mândrie pentru Pleniţa. Durerea este că le-am pierdut“, spune Constantin Saliu.
În prezent, Pleniţa se confruntă cu o lipsă acută a locurilor de muncă, pe care o resimt din plin cei aproximativ 5.000 de locuitori. Autorităţile locale spun că investitorii sunt descurajaţi de distanţa faţă de Craiova. Lucrurile însă au început să se mişte în ultimii ani. „Din punct de vedere al locurilor de muncă, Pleniţa o duce foarte greu. Aflându-se la 66 km de Craiova, investitorii sunt descurajaţi de distanţă. Un mare investitor pe care îl avem este o societate care comercializează materiale de construcţii şi care s-a axat şi pe prelucrarea lemnului. Tot terenul fostei fabrici IRA a fost transformat în mici ateliere. Mai mult decât atât, terenul fostei fabrici de mase plastice care a funcţionat până în 1994 în Pleniţa a fost revendicat tot de către acest investitor care vrea să îşi facă o fabrică de bolţari pe o suprafaţă de aproximativ 3.000 mp şi are deja 50 de angajaţi. Mai avem o societate agricolă care are peste 20 de angajaţi, o societate de panificaţie care are 26 de angajaţi, brutăriile, care au în total peste 30 de angajaţi, dar este insuficient. Spre norocul nostru, în Oprişor, o localitate apropiată de Pleniţa, nemţii care au cumpărat crama trimit maşinile să ia oameni de la noi din comună la muncă“, a spus primarul din Pleniţa, Mihai Calafeteanu.
Istoria continuă…
De-a lungul vremii, Pleniţa s-a dezvoltat foarte mult datorită fondurilor europene. De câţiva ani, este apă curentă în toată localitatea, iar autorităţile spun că până la sfârşitul acestui an se va finaliza şi canalizarea. „Unui cetăţean de la ţară îi trebuie trei lucruri: apă, lumină şi drumuri. Dacă sunt îndeplinite aceste trei condiţii, el este mulţumit. Noi în acest moment avem apa curentă asigurată pentru toţi localnicii, avem iluminat public corespunzător, iar din punct de vedere al drumurilor, aproximativ 30 la sută dintre acestea sunt asfaltate, restul fiind pietruite. Pentru aproximativ 60 la sută dintre ele avem proiecte deja întocmite, unele pe fonduri europene, unele pe PNDL, şi sperăm să poată fi valorificate şi accesate pentru că este imposibil ca, dintr-un buget local, o unitate administrativ-teritorială să poată să îşi facă mai mult de un kilometru într-un an. Singura soluţie este ca localităţile din mediul rural să poată să acceseze fonduri europene“, a spus primarul.
Dincolo de problemele edilitar-gospodăreşti şi de lipsa locurilor de muncă, atunci când spui Pleniţa, spui bujori. Bujoul de aici este unic în România, iar în luna mai roşul strident al florilor inundă pădurea şi atrage oameni din tot judeţul. „Pleniţa reprezintă un loc fermecător, iar Dumnezeu a înzestrat-o şi cu acest monument al naturii: bujorul de Pleniţa, care este o arie protejată. Noi am pus în valoare trecutul ei, dar această operă va trebui continuată de urmaşii noştri“, spune Constantin Saliu.
