5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljManagerii de școli, chemați la raport. Nu mai sunt bani de salarii

Managerii de școli, chemați la raport. Nu mai sunt bani de salarii

Managerii sunt chemați astăzi și mâine la ISJ Dolj să prezinte previziunile bugetare și ce măsuri au luat pentru diminuarea deficitului

Bugetul unităților de învățământ pentru plata salariilor pe ultimele trei luni este insuficient. Managerii au primit pe e-mail-urile personale de la un angajat al Inspectoratului Școlar Județean Dolj o notă telefonică prin care li se cere bugetul pentru 2018, dar și explicații în scris privind cauzele care au generat depășirea bugetului aprobat pentru 2018 și măsurile dispuse pentru diminuarea deficitului. Managerii spun că este posibil să le impună noi restructurări. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj spune că a cerut situația pentru previziuni pe acest an școlar și acolo unde sunt probleme să găsească soluții împreună.

Managerii de școli din Dolj au intrat din nou în fibrilații după ce pe 19 septembrie informaticianul ISJ Dolj le-a trimis pe e-mail-urile personale o notă telefonică semnată de inspectorul școlar general, contabilul-șef și șeful de serviciu prin care li se solicită să dea detalii despre bugetul pentru plata salariilor până la sfârșitul anului 2018. Datele trebuie completate într-un tabel cu mai multe rubrici. Prima rubrică vizează bugetul pe 2018, a doua rubrică – deschideri rubrici bugetare, total plăți estimate până la data de 25 septembrie și sume necesare pentru plata drepturilor salariale, inclusiv contribuții până la sfârșitul lunii decembrie 2018. Ultima rubrică este cu diferențe. De asemenea, în nota respectivă pentru manageri se prevede că „în cazul în care nu vă încadrați în bugetul aprobat veți prezenta în scris cauzele care au generat depășirea bugetului aprobat pentru 2018 și măsurile dispuse pentru diminuarea deficitului“. Conform notei telefonice, situația însoțită de nota privind cauzele care au generat depășirea bugetului aprobat pentru anul 2018 precum și măsurile dispuse pentru diminuarea deficitului vor fi prezentate la comisia constituită la nivelul ISJ Dolj de către coordonatorul de credite și administratorul financiar, conform graficului: pe 24 septembrie, începând cu ora 9.00, pentru unitățile de învățământ din Craiova, Băilești, Calafat, Dăbuleni, Filiași, Segarcea și pe 25 septembrie, începând cu ora 9.00, unitățile de învățământ din mediul rural.

Managerii: Dacă mai restructurăm înseamnă că trimitem copiii acasă

În urma acestei solicitări bugetare, managerii spun că practic sunt puși în situația de a da cu subsemnatul de ce nu au făcut mai multe restructurări pentru a se încadra în bugetul pe anul acesta. De asemenea, directorii susțin că centralizarea situației cu accent pe măsurile de reducere a deficitului bugetar nu reprezintă altceva decât impunerea unor noi restructurări. În unitățile școlare, bugetul pentru salarii pe următoarele trei luni începe de la 10%, dar, după cum spun managerii, sunt și unități școlare care au deficit de 50% sau chiar 80% și sunt situații în care nu mai pot face reduceri de cheltuieli. „Nu pot să fac o estimare bugetară corectă pentru că Siveco nu a trimis aplicația privind plata cu ora. Această plată cu ora se face în funcție de vechime, grad. Deci cum să le spun exact câți bani îmi trebuie? În plus, și în luna februarie am fost la Inspectoratul Școlar Județean Dolj și am explicat cât se poate de clar că nu am bani pentru tot anul ca să plătesc salariile angajaților. Începând cu luna octombrie, nu mai sunt bani pentru plata salariilor și inspectoratul școlar știa acest lucru. Acum îmi cer să dau cu subsemnatul pe cauzele deficitului și măsurile de reducere a deficitului. Practic, vor aceste situații ca să ne ceară apoi să mai facem restructurări. Orice măsură de reducere a deficitului bugetar ar însemna să trimit profesori acasă și implicit să nu mai primesc copiii la școală. Ce vor, de fapt, să nu mai primim copiii la școală?“, a spus unul dintre manageri.
„Avem clase cu foarte mulți elevi. Sunt și peste 35 de copii și poate chiar mai mult. Și așa nu ajung banii pentru salarii. Am făcut restructurări. Am mai renunțat la orele opționale, am făcut încadrări pe minim. Și mai este un deficit, nu foarte mare în cazul nostru, dar este pentru că sunt mulți profesori titulari, cu gradul I, care au și gradații de merit. Este un avantaj pentru copil să aibă asemenea cadre didactice, dar se pare că pentru buget nu mai e un avantaj“, a spus alt manager. Directorii unităților școlare susțin că soluția este să crească costul standard per elev și nu să fie puși în situația de a da oameni afară. „Când salariile se acordau prin primărie nu aveam probleme cu bugetul. Imediat se dădeau banii. Acum, când vin de la minister, trebuie să facem periodic tot felul de rapoarte că nu ajung banii și de ce nu luăm măsuri să ajungă banii. Păi cum să facem acest lucru? Am redus orele de opțional, am personal care a plecat prin demisie și nu am mai angajat pe nimeni, sunt posturile libere. Banii nu ajung pentru că sunt profesori cu grade și cu vechime. Dacă ar vrea să ne încadrăm cu banii, ar trebui să avem profesori doar cu definitivat sau fără definitivat, că pentru atât avem bani. Ne-au cerut să comasăm grupele la practică. Păi acest lucru nu este posibil! Un elev trebuie pregătit să ajungă apoi în producție. La practică se lucrează cu aparate cu tensiuni. Un profesor nu poate supraveghea 40 de elevi odată. Ce facem, expunem copiii la pericol? Mai bine să analizeze situația și cei de la inspectorat să ceară creșterea costului standard“, susține alt manager.

Directorii se întreabă: Inspectorii școlari nu își mai asumă public solicitările?

Imediat ce au primit nota telefonică pe e-mail, managerii au început să comenteze modalitatea de lucru pe care reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj au adoptat-o de câteva luni. „Notele telefonice prin care ne solicită diverse explicații, date, măsuri la nivelul unităților școlare nu mai sunt postate de câteva luni pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Suntem bombardați pe adresele de e-mail. Este foarte mare presiune pe noi ca manageri. De ce se acționează așa? Inspectorii școlari nu își mai asumă public solicitările și măsurile?“, se întreabă un manager. Sunt și directori de școli care spun că nu mai fac față presiunilor și că s-au gândit chiar să demisioneze. „Fac tot felul de presiuni asupra noastră. Cred că voi demisiona, dar înainte de a-mi depune demisia voi face conferință de presă ca să spun despre toate presiunile care se fac asupra noastră. Nu mai merge așa! Vor să șteargă orice urmă de transparență și de asumare. Cred că este singurul inspectorat din țară care lucrează lipsit de transparență. Notele telefonice nu se mai postează, deciziile Consiliului de Administrație – nici atât, iar noi suntem puși să lucrăm în aceste condiții, cum vor ei“, a spus alt manager. Aceștia spun că și pe perioada verii au primit pe e-mail-urile personale note telefonice prin care li se menționa cum să facă încadrările și chiar apoi au fost puși în situația de a transmite exact cum au diminuat numărul orelor sau al personalului didactic. „Pe perioada verii am fost puși să facem încadrări la minimum. Să comasăm clase ca să micșorăm numărul de catedre. Să renunțăm la ore de opțional. Și sunt aspecte care îi vizează și îi afectează direct pe elevi. Au fost reduse ore de informatică și cu toate aceste măsuri nu ne încadrăm în buget“, a spus alt manager.

ISJ Dolj: Am făcut solicitări pentru a găsi soluții împreună

Inspectorul școlar general Monica Sună, care a și semnat nota telefonică transmisă managerilor, a spus că solicitarea privind bugetul a fost făcută pentru a face previziuni pentru anul școlar în curs. „Am cerut datele despre buget pentru a avea previziuni pentru anul școlar 2018-2019, dar și pentru a vedea dacă au bani pe luna septembrie pentru că sunt cadre didactice care au început activitatea la catedră din septembrie. Directorii sunt ordonatori terțiari de credite și trebuie să fie ancorați în ceea ce înseamnă banul public. Nu este vorba de restructurări. Au mai fost solicitări și discuții pe această temă a bugetului și nu am făcut restructurări. Vrem ca acolo unde sunt situații și nu se încadrează în buget să găsim soluții împreună cu auditul, cu resursele umane și cu directorii. Vor fi discuții constructive“, a precizat inspectorul școlar general. În ceea ce privește comentariile managerilor care spun că, de ceva vreme, notele telefonice nu mai sunt postate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Dolj și doar trimise pe adresele de e-mail, considerând acest mod de lucru ca fiind o lipsă de transparență, Monica Sună spune că „am decis să le trimitem direct pe e-mail pentru a fi operativi, pentru a le primi în timp util în acest an școlar 2018-2019“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS