Acasă Local Dolj Echipajul de la ridicări auto i-a lăsat cu calu-n drum

Echipajul de la ridicări auto i-a lăsat cu calu-n drum

Sursa: Facebook (Eşti din Craiova dacă...)

Polițiștii locali și angajații RAT au avut joi, 6 septembrie, parte de o ridicare mai aparte și anume au fost chemați să ridice o căruță „parcată neregulamentar” în zona Hanului Craiovița. Echipajele Poliției Locale au preluat sesizarea, au constatat contravenția și s-au înhămat frumos la căruță, după ce au lăsat caii în grija proprietarilor. Cum vehiculul cu tracțiune animală nu este autoturism, nu a mai fost ridicat pe platformă, ci a fost tractat cu o mașină din cele cu care angajații RAT ridicau în trecut autoturismele parcate neregulamentar pe domeniul public. „Într-adevăr, a fost ridicată o căruță de către un echipaj mixt, polițiști locali – angajați RAT. Ridicarea s-a făcut conform prevederilor Regulamentului. Precizez că am mai avut astfel de ridicări. Pentru recuperarea vehiculelor cu tracțiune animală, proprietarul va proceda întocmai ca și posesorul unui autoturism“, a declarat Marcel Tănăsescu, director RAT. Adică, deținătorul căruței se prezintă la RAT, unde aduce documente doveditoare că atelajul îi aparține, plătește suma de 300 de lei plus alți 10 lei pentru fiecare zi de întârziere. Doar în acest mod intră în posesia căruței, asta în cazul în care cu suma respectivă nu-și achiziționează o altă căruță.

A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.
Exit mobile version