Acasă Local Gorj Gard de oţel de doi metri la trecerea de cale ferată de...

Gard de oţel de doi metri la trecerea de cale ferată de sub pasarela Târgu Jiu

Gardul de oţel va fi dat jos

Trecerea de cale ferată de sub Pasarela din Târgu Jiu a fost blocată de către CFR cu garduri înalte din oţel. Măsura a fost luată fără ca autorităţile locale să fie infomate şi pentru ca oamenii să nu mai traverseze liniile de cale ferată şi să se expună accidentelor. Potrivit primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, reprezentanţii CFR au primit solicitări de la cetăţenii din zonă, însă gardurile montate sunt prea înalte, astfel încât acum cei care trec sunt nevoiţi să le escaladeze. Edilul a precizat că vor fi montate garduri de maximum o jumătate de metru. Astfel, nu se va putea traversa cu biciclete şi cărucioare. Vor fi montate şi panorui de avertizare a populaţiei. „Nu am ştiut despre această iniţiativă şi am stat de vorbă cu şefii CFR. Am ajuns la concluzia că este o măsură bună, dar care nu a fost implementată corect. Este nevoie de un gard mai mic şi panouri de avertizare că este o trecere de cale ferată“, a declarat Marcel Romanescu.

Cei de la CFR spun că nu au bani

Marcel Romanescu a mai declarat că CFR nu are fonduri să amenajeze trecerea de cale ferată de pe strada Tudor Vladimirescu. Primăria va cere acordul CFR pentru a se putea monta covoare din plastic pentru o traversare mai lină a căii ferate. Lucrările vor fi realizate din bugetul primăriei. „Trebuie făcute totuşi câteva investiţii, cel puţin la trecerea de cale ferată de pe strada Tudor Vladimirescu pentru că este circulată intens. Sunt soluţii care sunt foarte bune şi care pot fi adoptate. Este vorba de acele covoraşe din material plastic. Se montează la liniile de cale ferată şi apare o suprafaţă plană care este mult mai uşor de traversat. Am discutat şi acest aspect cu şefii CFR şi a rămas să ne dea acordul să putem să facem noi această investiţie, pentru că dânşii au spus că nu au bani pentru aşa ceva“, a mai afirmat Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version