22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorjeanul mort în Italia, îngropat acasă

Gorjeanul mort în Italia, îngropat acasă

Gorjeanul Marian Roşca, decedat în tragedia din Genova, Italia, a fost condus ieri pe ultimul drum. Sute de localnici din satul Curtişoara, dar şi din oraşul Bumbeşti-Jiu au fost alături de Marian, care a avut parte de o moarte cumplită, împreună cu alte 43 de persoane, în urma prăbuşirii unui segment al viaductului Polcevera (Morandi), pe autostrada A10, în apropiere de oraşul italian Genova. La căpătâiul lui Marian nu s-au aflat numai rudele şi consătenii, ci şi persoane care nu îl cunoşteau, dar care au fost marcate de tragedia familiei şi au dorit să fie alături de aceasta duminică.
Marian Roşca nu împlinise încă 36 de ani şi lucra de mai mult timp pentru o firmă de transporturi din Franţa. Pe 14 august a fost programat în obişnuita cursă lunară în Italia, însă a avut ghinionul să se afle în locul nepotrivit la momentul nepotrivit, respectiv la locul tragediei, unde şi-au găsit sfârşitul zeci de oameni.

O confuzie care a născut speranţe

În cabina tirului condus de gorjeanul Marian Roşca se afla un alt conducător auto, din Republica Moldova. De aici s-a produs şi o confuzie, gorjeanul fiind declarat iniţial decedat, însă nu a fost găsit la morgă de către rude. Ulterior, s-a stabilit că era în viaţă, în comă severă, la un spital din zonă. Speranţele familiei au durat însă doar câteva zile. Au fost lungi ore de aşteptare, iar în cele din urmă verdictul a venit din partea medicilor şi a ajuns şi la Curtişoara. Din nefericire, traumatismele multiple suferite de Marian şi-au spus cuvântul şi trupul tânărului a cedat, iar Marian a trecut la cele veşnice. Ministerul Afacerilor Externe s-a implicat în repatrierea trupului lui Marian Roşca.

Organele sale au salvat alte vieţi

Familia bărbatului de 35 de ani a acceptat donarea de organe. Rinichii acestuia ar fi ajuns la doi copii grav bolnavi şi astfel există premisele să le fie salvată viaţa. „Ne-am dat acordul pentru donare, dar nu pot să vă spun exact ce organe. Dacă s-a putut face un bine, noi l-am făcut, pentru că el aşa ar fi vrut, el a făcut bine la toată lumea“, a declarat Aurelia Roşca, sora lui Marian.
La înmormântare au fost prezenţi directorul şi patronul firmei din Franţa pentru care lucra Marian Roşca. Cei doi nu au putut ajunge sâmbătă în România şi, astfel, înmormântarea a avut loc ieri. Ce doi au fost preluaţi de către familia Roşca de pe aeroportul din Craiova. Directorii au anunţat că vor să participe şi la înmormântarea şoferului din Republica Moldova, decedat în aceeaşi tragedie.

Nu a mai apucat să locuiască în casa pe care o construise

Din păcate, Marian nu a mai apucat să locuiască în casa pe care şi-o ridicase la Curtişoara cu banii câştigaţi în străinătate de-a lungul mai multor ani. Tânărul îşi făcuse planuri mari şi ar fi dorit ca de anul viitor să revină în ţară şi să îşi întemeieze o familie, dar nu a mai apucat să le ducă la îndeplinire.
Bărbatul era foarte apreciat în comunitatea locală şi era lăudat de toată lumea pentru ceea ce reuşise să facă. A cumpărat un teren şi a construit o casă cu banii câştigaţi din greu ca şofer pe tir.
Marian a mai ajuns acasă doar în sicriu şi a poposit câteva zile în casa pe care o ridicase pentru viitoarea sa familie. „Ai fost o persoană plină de viaţă, un mare caracter, ai plecat de jos şi ne-ai arătat că prin muncă şi cu voinţă ai putut să îţi faci casa visurilor tale, aveai tot ce îţi doreai şi din păcate nu ai apucat să te bucuri de rodul muncii tale. Cum ne bucurai pe noi cu glume şi cu zâmbetul tău, acum vei bucura îngerii din cer“, a scris o prietenă pe pagina de Facebook a acestuia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS