12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoljeni cu salarii nete între 99.450 și 105.300 de lei pe lună

Doljeni cu salarii nete între 99.450 și 105.300 de lei pe lună

Cele mai mari salarii brute din județ sunt plătite unor persoane care activează în mediul privat și sunt între 170.000-180.000 de lei pe lună. Inspecția Muncii nu ne-a comunicat câți doljeni au astfel de salarii, însă știm domeniile de activitate. Astfel de salariați plătesc impozite și contribuții uriașe la stat. De exemplu, cel mai bine plătit doljean achită la stat 78.750 de lei pe lună, iar persoana respectivă încasează 105.300 de lei net. Statul îi ia 43% din venit.

Vă imaginați cum ar fi să câștigați în fiecare lună o sumă formată din șase cifre? Cum ar fi viața voastră atunci? Există doljeni care încasează într-o lună cât alții în câțiva ani.
Dacă miercuri arătam că există 50.000 de doljeni plătiți cu salariul minim pe economie, astăzi vă prezentăm cele mai mari salarii încasate de aceștia. Este vorba de persoane din mediul privat, care au contracte de muncă înregistrate în Registrul Unic de Evidență a Salariaților din România (REVISAL).
„Cele mai ridicate salarii de bază lunare brute, înregistrate de către angajatori din județul Dolj pentru contracte individuale de muncă active la data procesării, 31.07.2018, au fost regăsite în intervalul 170.000-180.000 lei“, se arată în răspunsul transmis redacției de către Inspecția Muncii, de la nivel central, la solicitarea GdS. Domeniile de activitate economică în care activează angajatorii care au înregistrat salariile în cauză sunt din sfera intermedierilor financiare și asigurări (Secțiunea K din Codul CAEN) și din industria prelucrătoare (Secțiunea C, din Codul CAEN). La acea secțiune se regăsesc destul de multe industrii. Inspecția Muncii nu ne-a putut comunica exact câte salarii există în Dolj în cuantum de peste 10.000 de lei net, invocând că nu există un câmp special în REVISAL pentru astfel de informații. Persoanele cu salariile uriașe evidențiate mai sus plătesc la stat sume exorbitante, lună de lună.

Cine câștigă 99.450 de lei net pe lună, și peste

La un salariu brut de 170.000 de lei reiese o remunerație netă de 99.450 de lei pe lună (21.395 de euro pe lună). Persoana care încasează un asemenea salariu activează în domeniul intermedierilor financiare și asigurărilor. În anii anteriori, în topul primelor zece salarii (ca sume) din județ figurau reprezentanți ai SIF Oltenia, știut fiind că aceștia câștigă sume fabuloase din intermedieri financiare. Din salariile colosale ale acestor craioveni, circa 74.375 de lei pe lună ajung la stat sub formă de impozite și contribuții, ceea ce înseamnă 16.000 de euro lunar.
Un calcul matematic simplu ne arată că din impozitele plătite lunar la stat de un astfel de salariat de lux se pot achita salariile a 25 de bugetari, plătiți cu un salariu mediu de 3.000 de lei pe lună, spre exemplu.

Cel mai mare salariu net din Dolj: 105.300 de lei pe lună

Cel mai mare salariu brut din județ este de 180.000 de lei, ceea ce înseamnă că persoana respectivă încasează lunar 105.300 de lei, adică 22.753 de euro. Ca o comparație, dintr-un astfel de salariu s-ar plăti 90 de salarii minime nete pe economie, pentru tot atâtea persoane.
La un astfel de salariu, impozitele și contribuțiile care ajung la stat sunt de ordinul zecilor de mii de lei pe lună. În speță, cel mai bine plătit doljean care activează în „industria prelucrătoare“ plătește contribuții la asigurările sociale (CAS) de 45.000 de lei pe lună, iar contribuția la Sănătate (CASS) este de 18.000 de lei pe lună. Impozitul pe venit achitat lunar este de 11.700 de lei pe lună. Angajatorul mai plătește la stat pentru persoana respectivă contribuția asiguratorie pentru muncă, de 4.050 de lei pe lună. În total, de la acest angajat ajung la stat 78.750 de lei pe lună. Angajatul dă la stat aproape 43% din venit și 57% îi revine persoanei respective.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS