6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria Craiova, în criză de viniete

Primăria Craiova, în criză de viniete

La ghișeele DIT Craiova nu se mai găsesc viniete de mai bine de o săptămână

În Craiova nu mai pot fi eliberate, momentan, viniete la niciun ghișeu al Direcției de Impozite și Taxe, în condițiile în care amenda este 500 de lei pentru cetățenii care au achitat taxa de parcare, dar nu au vinieta afișată la loc vizibil pe parbriz. Un craiovean care și-a cumpărat recent o mașină spune că a fost îndrumat de funcționara de la DIT să plătească prin SMS o sumă dublă față de taxa de 40 de lei pe care o achită restul cetățenilor. Câți craioveni riscă să fie amendați de polițiștii locali, din cauză că primăria nu mai are viniete? Iată cum explică situația reprezentanții municipalității.

De mai bine de o săptămână, în Craiova nu se mai pot elibera viniete, ceea ce face ca persoanele care își achiziționează mașini în această perioadă și ajung la ghișeele primăriei să le procure nu pot intra în posesia acesteia, deci nici nu o pot afișa în parbriz.
Un craiovean ne-a sesizat la redacție că, după ce și-a cumpărat un autovehicul a mers la un ghișeu al Direcției de Impozite și Taxe (DIT) din cadrul Primăriei Craiova pentru eliberarea vinietei.
„Ieri, 25.06.2018, am fost la ghișeul Direcției Taxe și Impozite din Craiovița în vederea eliberării vinietei de parcare pentru un autoturism cumpărat recent, însă, doamna m-a informat că nu mai există viniete nicăieri în oraș și singura variantă ar fi să iau amendă 500 de lei sau să plătesc prin SMS lunar câte 3 euro, conform afișului atașat. Calculând câte 3 euro pe lună înseamnă să plătesc aproximativ 83 de lei până la sfârșitul anului sau 165 de lei pe tot anul, în condițiile în care Primăria Craiova solicită o taxă de parcare de 40 de lei pe tot anul în schimbul căreia primești un abțibild pe care trebuie să îl ții în autoturism la loc vizibil, în caz contrar poți primi amendă“, ne-a sesizat craioveanul respectiv la redacție.
Potrivit Regulamentului privind aplicarea taxei pentru parcarea autovehiculelor în Craiova, adoptat de municipalitate, persoanele fizice care nu afișează pe autovehicul, la loc vizibil din exterior, vinietele se pot alege cu amendă de la 500 la 1.000 de lei, iar persoanele juridice pot fi amendate cu sume între 1.000 și 2.500 de lei. Cu toate acestea, în această perioadă, primăria nu le poate oferi craiovenilor viniete și nici firmelor care ar angaja personal din Craiova cărora le-ar achiziționa mașină de serviciu.

Craiovenii nu pot respecta regulamentul, din cauza primăriei

Concret, cetățenii care își cumpără vehicule în această perioadă a anului nu pot să respecte regulamentul primăriei, chiar din cauză că instituția din subordinea primăriei – DIT Craiova – nu s-a aprovizionat din timp cu viniete, pentru a evita situațiile de acest gen.
Dezamăgit de autorități, bărbatul care a încercat să procure vinieta și nu a reușit se teme că va primi amendă de la Poliția Locală pentru neafișarea vinietei, fără ca el să aibă vreo vină. „Cum pot eu să afișez SMS-ul în autoturism? Atașez mobilul la parbriz? Abțibilde cu 40 de lei pe an sunt doar pentru o parte a cetățenilor? Dacă îți cumperi mașină la jumătatea anului plătești ca prostul triplu pentru parcare? Sau e o strategie pentru încasarea mai multor bani la buget prin amendarea sau prostirea șoferilor craioveni?“, a spus revoltat cetățeanul.

Momentan nu mai sunt viniete

Contactați de GdS, reprezentanții Primăriei Craiova au recunoscut că nu se mai găsesc viniete la niciun ghișeu al Direcției de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Craiova. Potrivit lui Lucian Prejbeanu, consilierul de imagine al primarului Craiovei, vinieta lipsește de circa o săptămână și situația se va remedia peste aproximativ încă o săptămână. „De miercurea viitoare ar putea să se găsească din nou viniete la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe“, a spus consilierul primarului.

Cum rămâne cu amenzile?

Craioveanul care nu poate achiziţiona vinieta din cauza primăriei se teme de amenzile usturătoare care pot fi aplicate celor care nu au vinieta afișată în geam. Deși persoana care ne-a sesizat la redacție spune că a fost îndrumată de funcționara de la DIT să achite taxa de parcare prin SMS, respectiv câte 3 euro pe lună, primăria vine cu lămuriri parțiale. „Nu există o decizie a DIT privind plata prin SMS. Poate a fost o decizie a unui funcționar de la ghișeu. Persoanele care nu pot procura în această perioadă vinieta pot plăti taxa de parcare de 40 de lei, dar vinieta o vor primi începând de săptămâna viitoare, cel mai probabil de miercuri încolo. Persoanele care au plătit taxa de parcare în ultima perioadă, dar nu au primit vinieta, nu vor fi amendate de Poliția Locală, conform unei înțelegeri pe care o are primăria cu poliția“, a mai spus Lucian Prejbeanu. Totuși, întrebat de GdS dacă există vreun document încheiat între Primăria Craiova și Poliția Locală pentru această „păsuire“, consilierul de imagine al primarului Craiovei a precizat că există doar o înțelegere verbală între municipalitate și Poliția Locală și că, pe baza acestei înțelegeri, cetățenii care au plătit taxa de parcare, dar nu au putut procura vinieta, nu ar fi amendați până când primăria remediază situația.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS