10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPatru inculpați, condamnați pentru un accident rutier

Patru inculpați, condamnați pentru un accident rutier

Bucăți din Mercedesul dezmembrat au fost găsite în urma unor percheziții domiciliare făcute de oamenii legii pe data de 6 februarie

Magistrații de la Judecătoria Craiova au hotărât, luni, să condamne la doi ani și jumătate de închisoare un craiovean care și-a dezmembrat Mercedesul pentru a ascunde un accident de circulație soldat cu două victime. În același dosar au mai fost condamnați alți trei inculpați, acuzați de favorizarea făptuitorului, respectiv tăinuire.

Cercetările în acest dosar au fost începute la sfârșitul lunii ianuarie, după ce un șofer a lovit două persoane pe trecerea de pietoni și a fugit de la locul accidentului. Ulterior, în urma anchetei, procurorii craioveni au pus sub acuzare șoferul care a provocat accidentul, dar și alte trei persoane. Este vorba de craioveanul Cristian Ionuţ Manea, de 33 de ani, care a fost acuzat de părăsirea locului accidentului, dar și de Călin Pop, de 45 de ani, şi Mădălin Floricel, de 38 de ani, ambii din Craiova, cercetați pentru favorizarea făptuitorului. Alt inculpat din dosar, Marius Vasile, de 35 de ani, din comuna doljeană Leu, a fost acuzat de tăinuire.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au reţinut că „pe 20 ianuarie, în jurul orei 20.20, inculpatul Cristian Ionuţ Manea a condus un autoturism marca Mercedes-Benz, pe bulevardul Decebal, din municipiul Craiova, şi a provocat un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală gravă a unei minore de un an şi zece luni şi a tatălui acesteia, pietoni angajaţi în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal. După aceea, Ionuţ Cristian Manea a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiei. Ulterior, pe 23 ianuarie, inculpaţii Călin Pop, Mădălin Floricel, împreună cu Cristian lonuț Manea, în scopul împiedicării şi îngreunării cercetărilor în cauză şi tragerii la răspundere penală a acestuia din urmă, au apelat la Marius Vasile, iar împreună cu acesta, care, deşi cunoştea că autoturismul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, la domiciliul lui Călin Pop au procedat la distrugerea prin tăiere a autoturismului marca Mercedes-Benz, pe care, în aceeaşi zi, l-au depozitat la domiciliul lui Marius Vasile“. Mercedesul tăiat a fost găsit de oamenii legii pe 6 februarie, în urma unor percheziții domiciliare făcute la locuințele suspecților.

Doi condamnați cu executare, doi cu suspendare

Cei patru inculpați din acest dosar au fost trimiși în judecată la începutul lunii martie, iar luni, pe 25 iunie, după ce și-au recunoscut faptele comise, au și fost condamnați. Cristian Ionuţ Manea a primit cea mai mare pedeapsă, de doi ani și jumătate de închisoare cu executare, iar instanța a dispus ca acesta să rămână în continuare în arest la domiciliu. Călin Pop a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare cu executare și rămâne în continuare în arest preventiv. Ceilalți doi inculpați din acest dosar, Mădălin Floricel și Marius Vasile, au fost condamnați la un an și două luni, respectiv opt luni de închisoare cu suspendare. În plus, Mădălin Floricel a fost obligat să
presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj. În cazul lui Marius Vasile, judecătorii craioveni au mai dispus ca acesta să presteze tot 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, însă în cadrul Primăriei Comunei Leu. Hotărârea Judecătoriei Craiova nu este definitivă și poate fi atacată cu apel de părțile din dosar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS