10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Accident cu cinci victime la Voineasa, printre care şi doi copii

Vâlcea: Accident cu cinci victime la Voineasa, printre care şi doi copii

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp pe DN7 A, pe raza comunei vâlcene Voineasa, anunţă Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea. În accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau cinci persoane: un bărbat, două femei şi doi minori, o fată de 15 ani şi un băiat de 13 ani, toţi din oraşul Caracal, judeţul Olt.

Din primele constatări, se pare că şoferul autoturismului nu a adaptat viteza la condiţiile de drum în pantă şi a pierdut controlul volanului, intrând cu maşina într-un parapet metalic. Persoanele din autoturism sunt conştiente şi nu ar avea răni grave. La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD de la Brezoi şi unul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Banda de mers Vidra – Voineasa este blocată în acest moment.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS