Acasă Local Grindina a făcut prăpăd la Halânga

Grindina a făcut prăpăd la Halânga

Ploile torențiale și grindina au distrus tot ce aveau oamenii prin grădini în unele zone din judeţul Mehedinţi. Stratul de gheaţă depus a ajuns să măsoare chiar și zece centimetri. În satul Cerneţi sunt mulţi cultivatori de legume. Grindina căzută a distrus aproape toate produsele pe care oamenii urma să le vândă în piețe. La Halânga, timp de 20 de minute a bătut grindina, iar pământul, grădinile și curțile localnicilor au fost acoperite de un strat de gheaţă ca în mijlocul iernii. Au fost grav afectate culturile de porumb, viță de vie și pomii fructiferi, dar pagubele cele mai mari sunt în grădinile de legume.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version