12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSpitalul din Balș are lift. Pacienții nu mai sunt cărați cu targa

Spitalul din Balș are lift. Pacienții nu mai sunt cărați cu targa

Acum pacienții care ajung la Spitalul din Balș nu mai sunt cărați cu targa sau pe brațe până în secțiile de la etajul superior

Spitalul din Balș a reușit să rezolve o problemă veche: transportul pacienților nedeplasabili în secții. Până nu demult, bolnavii erau cărați cu targa sau pe brațe ca să poată fi internați în secțiile de la etajele superioare ale unității medicale. Vestea bună este că unitatea medicală a pus în funcțiune două ascensoare. Unul este destinat bolnavilor, celălalt personalului unității medicale pentru transportul medicamentelor, materialelor sanitare, al hranei și lenjeriilor. „Ne doream de mult să realizăm acest lucru. Era o mare necesitate a spitalului. O parte din bani au venit de la Primăria Balș, iar cealaltă parte din bugetul propriu. A durat o perioadă lungă, dar în final am reușit. A costat cam cinci miliarde de lei vechi“, a declarat dr. Ștefan Stănculescu, managerul Spitalului din Balș.
Spitalul din Balș deser­vește aproximativ 60.000 de locuitori din oraș și din comunele învecinate.
Cu banii veniți dintr-un proiect european, conducerea spitalului își dorește să reabiliteze întregul spital. „Se va face izolarea termică, o să fie schimbat acoperișul, instalațiie sanitare și electrice, saloanele o să fie compartimentate conform noilor reguli. Fiecare salon o să aibă grup sanitar propriu, se va face și reabilitarea centralei termice“, a explicat managerul.
Tot cu fonduri europene, conducerea spitalului și consiliul local au reușit să modernizeze și doteze cu aparatură ambulatoriul spitalului. Acum, tot mai mulți pacienți vin să se trateze aici. „Proiectul a fost finalizat în 2013. Gradul de adresabilitate al pacienților a crescut. Veniturile obținute din policlinică au crescut şi ele, și este un beneficiu atât pentru spital, cât și pentru pacient, care este tratat așa cum trebuie. Sperăm să rezolvăm și partea de infrastructură a spitalului“, a mai spus managerul unității medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS