Zeci de capre, călcate cu mașina pe un câmp

Autori


Polițiștii doljeni fac cercetări într-un dosar privind comiterea infracțiunilor de ucidere a animalelor fără drept și rănirea sau schingiuirea animalelor, după ce, la sfârșitul lunii aprilie, șoferul unui Mitsubishi Pajero a intrat intenţionat cu maşina într-o turmă cu 300 de capre de lapte și a ucis aproape 60. Incidentul a avut loc în comuna doljeană Moțăței, iar proprietarul caprelor susține că animalele nu erau pe culturi și este vorba de o răzbunare.

Neînțelegerile dintre fermierii și ciobanii din Moțăței au ajuns la cote alarmante. Fermierul Nicușor Iovan, din Moțăței, susține că Radu Pisoi, din localitate, angajat ca paznic la Solvent Com SRL, societate administrată de un cetățean belgian, i-a omorât zeci de capre fără motiv.

„S-a întâmplat în noaptea de 27 spre 28 aprilie. O turmă de 300 de capre de lapte era dusă de ciobani către culturile noastre de grâu, pe un drum, printre culturi. A apărut acest Radu Pisoi, care conducea un Mitsubishi Pajero, și a intrat direct în turma de capre. A trecut o dată și s-a întors, ca să le mai lovească o dată. Au fost ucise pe loc 40 de capre, iar altele, până la 58, au decedat zilele următoare, în urma leziunilor suferite. Am hotărât să le donez la Grădina Zoologică din Craiova pe cele schilodite, pentru că vor muri și ele în perioada următoare. Cred că a vrut să se răzbune pe mine, pentru că animalele nu erau în cultură, treceau pe drum“, a precizat Nicușor Iovan pentru Gazeta de Sud.

Acesta din urmă a mai explicat că, mai mult decât atât, după acest incident, mașina de teren a dispărut, iar polițiștii din comună nu reușesc să îi dea de urmă. „Polițiștii au venit la fața locului și m-au sfătuit să nu sun la 112, să rezolvăm problema între noi. Le-am spus să meargă să vadă mașina care a lovit caprele, dar au refuzat, iar după două ore a dispărut. Am depus o plângere pentru uciderea animalelor și urmează să mai depun una și pentru amenințări, pentru că de atunci eu și familia mea suntem amenințați încontinuu. Nu se poate așa ceva. Mâine – poimâine acest individ trece cu mașina peste un om“, a mai spus Nicușor Iovan. Acesta lucrează peste 1.000 ha de teren în zona comunei Moțăței și deține împreună cu tatăl său peste 1.000 de oi şi capre.

 

Dosar penal pentru uciderea animalelor fără drept

Întrebați despre această situație, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au precizat că a fost întocmit un dosar penal pentru încălcarea prevederilor Legii privind protecția animalelor. „S-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere a animalelor cu intenție fără drept și rănirea sau schingiuirea animalelor. Se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au petrecut faptele, iar după finalizarea anchetei dosarul va fi înaintat la Parchet cu propunere legală“, au precizat polițiștii doljeni.

La rândul lor, reprezentanții Solvent au transmis că nu comentează acest incident, mai ales că este o anchetă penală în desfășurare.

Cât despre Radu Pisoi, bărbatul a susținut că nu are nimic de declarat și că așteaptă rezultatul anchetei. „Nu am nimic de declarat. Ce s-a întâmplat se va stabili în urma anchetei sau la instanță. Sunt oameni în măsură să stabilească ce s-a întâmplat“, a declarat Radu Pisoi.


În schimb, Constantin Enea, primarul comunei Moțăței, a susținut că, pe de o parte, paznicul a fost îndreptățit să procedeze în acest fel.

„Probleme au mai fost la noi în comună, pentru că nu avem izlaz, dar nu s-a ajuns la așa ceva până acum. Eu cred că și băiatul (Radu Pisoi – n.r.) a avut dreptate, pentru că ciobanii au băgat caprele în cultura de porumb, care tocmai încolțise“, a declarat pentru GdS edilul din Moțăței.

Scandal între fermieri și ciobani

Neînțelegerile dintre ciobanii și fermierii din Moțăței și din zona municipiului Băilești durează de ani buni. Gazeta de Sud a prezentat această situație la începutul anului 2016 („Fermierii, terorizați de ciobani“ – 6 ianuarie 2016), iar de atunci autoritățile par că nu au găsit o soluție.

La acea vreme, 20 de fermieri din zonă au discutat cu autoritățile din Băilești despre modul în care pot fi oprite distrugerile pe care ciobanii le provoacă de ani buni culturilor de pe câmp.

Fermierii prezenți la întâlnire au povestit pericolele pe care trebuie să le întâmpine chiar pe proprietatea lor. „Noi muncim în jur de 3.000 ha în zona Băilești și Moțăței. De 15 ani suntem aici și de 15 ani avem probleme cu ciobanii. Ne distrug culturile, nu au pic de respect pentru munca noastră. Am impresia că în fiecare an sunt din ce în ce mai mulți și mai violenți. Ciobanii au furci, cuțite, sparg geamurile, pun scoabe pe drum. Nu mai facem față, iar legea nu ne protejează. Până vine poliția, ciobanii dispar sau le dau o amendă mică, pe care nu o plătesc. Noi avem paznici și mașini, dar sunt multe ferme mici care nu-și permit asta. Ce pot să facă paznicii dacă vin la ei cu furci și cuțite? Paznicii vin și ne spun că nu mai pot, că vor să plece, că au copiii la școală în sat, iar ciobanii știu cine sunt și amenință că le dau foc la casă“, a povestit Graham Bryce, un investitor scoțian care face agricultură în România din anul 2001.

Uciderea animalelor fără drept

Potrivit Legii privind protecția animalelor, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă atât uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, cât și rănirea sau schingiuirea animalelor ori practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 7 mai 2018

Actualitate

» Klaus Iohannis critică dur execuția bugetară pe primul trimestru: E imperioasă demisia premierului Dăncilă
» Procurorii Daniel Horodniceanu şi Felix Bănilă, candidaţi la şefia DIICOT
» Șeful de la Drumuri şi-a dat demisia după 16 luni de mandat, din motive personale. Narcis Neaga revine la conducerea CNAIR
» Avioane ale coaliţiei conduse de Arabia Saudită au bombardat palatul prezidenţial din Yemen
» Două medalii de argint pentru echipele româneşti prezente la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene/EUSO 2018
» De ce scanează chinezii creierul angajaţilor
» Craiova: Programul Filarmonicii “Oltenia” în săptămâna 7-13 mai
» Iohannis face declaraţii de presă la ora 19.30, la Cotroceni
» Vladimir Putin îl propune tot pe Dmitri Medvedev pentru funcţia de premier al Rusiei
» BNR majorează dobânda cheie la 2,5%. Se scumpesc creditele în lei, dar pot creşte şi dobânzile la economisire
» Subiectele de la Evaluarea de la clasa a II-a – Proba de Limba română
» Întâlnire Angela Merkel – Vladimir Putin, la Soci, în 18 mai

Publireportaj

» Finalizare implementare proiect cu titlul “Îmbunătăţirea competitivităţii economice a SC Nobascom Construct SRL prin dotarea societăţii cu echipamente/utilaje/instalaţii de ultimă generaţie”
» Derulare proiect „Dezvoltarea firmei SC PADRINO SRL”
» Derulare proiect „DEZVOLTAREA FIRMEI SC CIVIL SPEED SRL”
» Derulare proiect “Dezvoltarea firmei SC PREMAR COM SERV SRL”
» Derulare proiect “Dezvoltarea firmei SC AMG AGREGATE SRL”
» Derulare proiect “Dezvoltarea firmei Adrilex Imp. Exp. SRL”

Local

» Lucrările de pe strada Uţeştilor, inaugurate
» A furat bijuterii şi a fost prins
» Amenzi cu duiumul aplicate de poliţiştii mehedinţeni
» Au stins luminile maşinii, dar tot au fost văzuţi de jandarmi

Dolj

» Comuna Călăraşi renaşte din nisip
» Top Gel organizează „Zilele porților deschise“
» 15.000 de lei contra trei ani de puşcărie
» Rablele Salubrității îi țin pe craioveni cu gunoiul la ușă
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Dolj: Poliţiştii caută un bărbat din Pleniţa dispărut de la domiciliu
» Dolj: Se sistează temporar furnizarea gazelor la Işalniţa, în data de 8 mai
» ALDE Dolj solicită Primăriei Craiova bani pentru studiul pedologic din Parcul Romanescu
» Craiova: Ziua Europei, marcată la Biblioteca “Aman”
» Dolj: La volan fără permis de conducere

Gorj

» Zeci de elevi, găsiţi de poliţie în barurile de lângă şcoli
» Criză de controlori pe mijloacele de transport în comun
» Foste centrale termice de cartier, scoase la vânzare
» Sute de angajaţi s-au aflat în grevă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu
» „Brâncușiana copiilor“ a ajuns la cea de-a XVI-a ediţie
» Pregătiri pentru sărbătorirea Zilei Europei, pe 9 Mai
» Protest al cabanierilor din Rânca la adresa autorităţilor care administrează staţiunea
» Utilajele au fost scoase la cosit pe drumurile naţionale
» Două săptămâni pline de evenimente culturale: festivaluri de folclor şi literatură, precum şi târgul meşterilor populari olteni

Sport

» Baschetbaliștii de la Îngerii Băniei, pregătiți de turneul final
» Meciul trei cu Sibiu, în sala mică
» Finala Cupei României se va disputa pe Arena Naţională

Bani & Afaceri

» Ce se întâmplă cu banii strânși la Pilonul II de pensii

Sanatate

» Pacienți învingători într-un sistem bolnav (III): Dorica Dan, femeia mai puternică decât guvernele României

Educatie

» Peste 200 de școlari, premiați pentru performanțele la matematică
» Olimpicii la Matematică ai României și Franței vin la Craiova

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top