17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSeparatoarele de sens au salvat vieți

Separatoarele de sens au salvat vieți

Deși s-au montat de-abia după îndelungi insistențe, îndeosebi ale unuia dintre parlamentarii trimiși de alegătorii din Olt în Legislativ, separatoarele de sens și-au dovedit eficiența, accidentele grave nemaifăcându-și loc în statistica Poliției Rutiere.

În județul Olt, niciun accident rutier grav nu s-a mai înregistrat în zonele de pe DN 65-E 574 considerate deosebit de periculoase până la montarea separatoarelor de sens. Polițiștii rutieri olteni, care au prezentat joi statistica pentru primele patru luni din 2018, spun că acestea și-au dovedit cu prisosință utilitatea.
Deși în județul Olt, în primele patru luni, s-au înregistrat 54 de accidente rutiere grave, soldate cu zece persoane decedate, 53 de răniți grav și 28 de răniți ușor, în zonele în care Direcția Regională Drumuri și Poduri Craiova – SDN Slatina au montat aceste separatoare, evenimentele rutiere grave au dispărut. În curbele deosebit de periculoase din zona Pădurea Saru, Valea Mare sau Jitaru au murit, an de an, oameni în urma accidentelor, cel mai grav accident petrecut în 2017, în zona Pădurea Saru, curmând, de exemplu, viața a cinci persoane. O familie întreagă, mamă, tată și doi copii minori, au fost pur și simplu zdrobiți de autotren care a pătruns pe contrasens.
Polițiștii Serviciului Rutier Olt sunt de părere că și giratoriile din intersecțiile de pe același drum DN 65 ar fi absolut necesare. Adjunctul șefului IPJ Olt, cms. Cristian Bădiță, a declarat joi, 3 mai 2018, în cadrul unei conferințe de presă, că astfel de lucrări s-ar impune și că, de altfel, IPJ Olt a făcut solicitări. „Noi ne-am fi dorit (giratorii – n.r.) în toate intersecțile – Bobicești, Valea Mare, Jitaru, Optași“, a spus Bădiță, deocamdată un sens giratoriu fiind amenajat în intersecția DN 65 cu DN 64, la Găneasa.
Numărul accidentelor rutiere grave petrecute în județ a crescut în 2018, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (sunt cu 12 mai multe), însă numărul persoanelor decedate este cu patru mai mic. Principalele trei cauze ale producerii accidentelor rutiere sunt: indisciplina pietonilor (fie la traversarea străzii, fie la circulația pe carosabil), indisciplina bicicliștilor și consumul de băuturi alcoolice. În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2018 și-au pierdut viața doi pietoni, un biciclist și șapte șoferi și pasageri în autovehiculele implicate în accidente rutiere grave.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS