Acasă Local Gorj Edilul incompatibil de la Samarinești, menținut în funcție de instanța supremă

Edilul incompatibil de la Samarinești, menținut în funcție de instanța supremă

Marian Ardeiu este încă primar la Samarineşti
Marian Ardeiu este încă primar la Samarineşti

Marian Ardeiu, edilul incompatibil al comunei Samarinești, este menținut în funcție chiar de către instanța care l-a declarat definitiv incompatibil. Ardeiu a primit recent o decizie definitivă din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care stabileşte că edilul din Samarineşti nu mai are voie să ocupe funcţia, ca urmare a stării de incompatibilitate constatată printr-un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate. Tot instanţa supremă nu se grăbeşte să comunice însă dispozitivul sentinţei către autoritatea locală. Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, a anunţat că instituţia a trimis deja două adrese la primărie în care solicită secretarului un raport de specialitate. Secretarul a spus, la rândul său, că nu poate să expedieze documentul prin care solicită încetarea mandatului pentru primar, întrucât nu a primit decizia instanţei. „Am trimis şi cea de-a doua adresă la Primăria Samarineşti, cu privire la necesitatea întocmirii referatului în baza căruia prefectul de Gorj va dispune încetarea mandatului. Domnul secretar a anunţat că nu este nicio problemă cu întocmirea referatului, însă încă aşteaptă după sentinţă, să o anexeze la referat, după care va trimite toate documentele“, a declarat Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.

Trebuie să îi înceteze mandatul

Trebuie precizat că Marian Ardeiu a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, care a stabilit că acesta a fost în acelaşi timp şi primar, şi fermier. Conform inspectorilor de integritate, edilul s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu 15 februarie 2012, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de primar al comunei Samarinești, cât și calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv titular al Ardeiu Marian Întreprindere Individuală. Marian Ardeiu a pierdut procesul cu ANI, după ce a contestat raportul la Curtea de Apel din Craiova. Magistraţii craioveni au ajuns la concluzia că inspectorii de integritate au avut dreptate când au decis să constate starea de incompatibilitate a edilului şi i-au respins acestuia cererea. Instanţa supremă a decis definitiv că edilul s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version