Acasă Local Gorj Zăpadă troienită de peste 3 metri pe Transalpina

Zăpadă troienită de peste 3 metri pe Transalpina

În Pasul Urdele se poate ajunge numai cu schiurile sau cu snowmobilul

Zăpada troienită depăşeşte 3 metri în Pasul Urdele de pe Transalpina, iar în anumite zone ajunge şi la 5-6 metri. În zonă nu au reuşit să ajungă decât câţiva schiori care au făcut câteva fotografii care sunt folosite şi de drumari. De asemenea, accesul se poate face şi cu snowmobilul, cu toate că nu se ştie exact care este consistenţa stratului de zăpadă şi dacă există pericolul real de producere a unor avalanşe care să pună în pericol viaţa celor care vin în zona Urdele sau tranzitează Transalpina. Pe versanţi este în continuare o cantitate uriaşă de zăpadă care se poate desprinde.
O comisie de specialişti ar fi trebuit să urce vineri la Rânca pentru a face o evaluare în teren a şoselei, dar s-a amânat totul, având în vedere că pe Transalpina este în continuare foarte multă zăpadă. „Am stat de vorbă cu prefectul de Gorj şi cu şefii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova şi a fost luată decizia să nu se urce în această săptămână pentru a face evaluarea la faţa locului. Este în continuare multă zăpadă pe carosabil şi pe versanţi. Nu se poate intra nici măcar fără utilaje. Ar fi extrem de periculos să ducem utilaje în zonă. Vedem şi săptămâna viitoare cum se prezintă vremea, însă la Rânca este în continuare frig. O să abordăm redeschiderea Transalpinei etapizat. Vedem cum e zăpada, o să desfacem treptat, să mai dăm drumul la zăpadă de pe versanţi. Totul depinde de vreme şi de ce va constata comisia de verificare“, a declarat Ion Tudor, directorul Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version