Casa Moangă, clădire de birouri

Casa „Moangă“ a intrat în reabilitare
Autori


Casa Moangă-Frumuşanu, construită după 1771 de boierul gorjean Moangă, unul dintre apropiaţii lui Tudor Vladimirescu, va devenit clădire de birouri. Autorităţile locale nici măcar nu au încercat să discute cu proprietarul clădirii, cu toate că există intenţia de a amenaja la Târgu Jiu un muzeu dedicat Domnului Tudor, eroul Revoluţiei de la 1821. Tudor Vladimirescu nu are un muzeu care să îi fie dedicat, iar la Târgu Jiu se vehiculează de mai mulţi ani ideea construirii unui edificiu care să pună în valoare figura istorică a lui Tudor Vladimirescu. De municipiul Târgu Jiu se leagă începuturile Revoluţiei de la 1821, iar aici Domnul Tudor a organizat plecarea către Bucureşti. Chiar în Casa Moangă au avut loc câteva întâlniri între Tudor Vladimirescu şi mai mulţi boieri din zonă. Clădirea, naţionalizată în trecut, a fost scoasă la vânzare în anul 2011 de către familia Frumuşanu, moştenitoarea boierului Moangă.

A funcţionat ca bibliotecă

În imobil a funcţionat mulţi ani Biblioteca pentru copii şi tineret. După ce le-a fost retrocedată, familia Frumuşanu a încercat să închirieze casa, însă fără succes. Aceasta este deteriorată din cauza vechimii şi nimeni nu a dorit să închirieze o ruină. În 2011 un om de afaceri orginar din Gorj a cumpărat imobilul şi terenul din zonă. Aici a început construcţia a două blocuri de locuinţe, deja finalizate. În prezent, constructorii se ocupă de reabilitarea Casei Moangă, după un proiect al arhitectului Iulian Cămui, din Târgu Jiu. Finalizarea restaurării va avea loc în 2022, iar în imobil vor funcţiona birouri şi nu un muzeu.


Este monument istoric, situat semicentral

Casa Moangă-Frumuşanu este monument istoric şi se află pe strada Siret, peste drum de Parcul „Tudor Vladimirescu“. În parcul respectiv există şi cunoscuta statuie a Domnului Tudor, care are un leu la picioare. Potrivit istoricilor gorjeni, Vasile Moangă s-a născut în 1753, la Brădiceni-Peștișani, şi avea proprietăţi însemnate. La un moment dat, s-a mutat la Târgu Jiu, unde a construit casa respectivă. Vasile Moangă a fost un apropiat al lui Tudor Vladimirescu şi a deţinut funcţia de ispravnic. Se spune că i-ar fi salvat viaţa Domnului Tudor, găzduindu-l în clădirea respectivă. „La 21 ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu a venit de la București la Târgu Jiu cu o ceată de arnăuți și a poposit lângă casele lui Vasile Moangă, pe locul unde astăzi este statuia lui Vladimirescu. Vreo 20 de panduri au mers la Conacul clucerului Dinicu Oteteleșeanu, unul dintre cei doi ispravnici ai județului Gorj. (…) La sosirea lui Tudor Vladimirescu în Târgu Jiu, Vasile Moangă nu era acasă, dar a fost așteptat până ce a sosit. Tudor Vladimirescu i-a destăinuit într-o taină de-o noapte, retrași în cameră, planul lui, rugându-l să îl însoțească la Tismana. Vasile Moangă i-a răspuns că nu poate pleca. (…) Moangă l-a avertizat pe Tudor că fapta lui este cutezătoare și că nu va putea scăpa cu viață din această răscoală. (…) La casa lui Vasile Moangă din Târgu Jiu, după plecarea lui Tudor Vladimirescu s-au adunat boierii din oraș, dar n-au putut afla nimic de la Moangă despre planurile pandurului“, menţionează Alexandru Doru Şerban, în volumul „Personalități care au fost în Gorj“.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 12 aprilie 2018

Actualitate

» Jurisdicțiile supreme din zece țări, inclusiv România, vor putea cere un aviz consultativ de la CEDO înainte de a pronunța o decizie
» Data de la care maşinile surprinse cu ITP expirată vor fi blocate, iar numerele de înmatriculare vor fi confiscate
» Proiect de lege USR: Țigările electronice și dispozitivele pentru fumat care încălzesc tutunul, interzise în spațiile publice închise
» Dăncilă: Finalizarea cadrului legislativ privind dezvoltarea pilonului II de pensii – una dintre priorităţile trimestrului următor (VIDEO)
» Cod Portocaliu de inundaţii pe Dunăre până în data de 20 aprilie. Sunt vizate şi judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt
» Iohannis, cu ochii pe Siria. România, ”profund îngrijorată”, condamnă utilizarea armelor chimice
» Guvernul a adoptat un proiect de hotărâre pentru modificarea HG 957/2005 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Statistică
» Mecanicii de locomotivă au pichetat joi ministerul Transporturilor, supărați de nivelul salariilor și de situația sistemului feroviar
» Descoperirea unei fosile vechi de 85.000 de ani ar putea rescrie istoria
» Sute de maşini Dacia sunt rechemate în service din cauza unor probleme tehnice
» ROBOR la trei luni a coborât joi la 2,07%
» Minivacanţă de 1 Mai. Guvernul declară 30 aprilie zi liberă
» Protest spontan la Spitalul Fundeni din cauza reducerii sporurilor. Protest și la Spitalul Judeţean Tulcea

Publireportaj

» Experiența dovedește competența la Medical On Group Craiova
» Program after-school pentru elevii din Cerăt

Local

» Sistem modern de supraveghere la spitalul din Orşova
» Prins când voia să fure motorină dintr-un tir
» Reţinut după ce a lovit cu sapa în cap un bărbat
» Un mort şi doi răniţi într-un accident produs pe DN 65

Dolj

» Înjunghiat în noaptea de Înviere
» S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul Shakespeare
» Investițiile nucleare de la Kozlodui, anchetate de BERD
» Întreruperi energie electrică de luni
» Prins în timp ce încerca să intre cu un cuţit în incinta Tribunalului Dolj
» Prima ediţie din acest an a JCI Cycling Day, sâmbătă în Craiova
» Craiova: Volumul ”Proba de foc”, de Ion Dobrescu, lansat vineri la Biblioteca “Aman”
» Prozatorul Jean Băileşteanu este noul preşedinte al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România
» Craiova: 77 de sancţiuni pentru neacordare de prioritate de trecere a pietonilor

Gorj

» Liceeni felicitaţi de ambasadorul SUA
» Eleva de zece ani moartă de encefalită, condusă pe ultimul drum
» ISU a primit un cort militar ultramodern
» Întreprinderea de Drumuri şi Poduri şi-a cerut insolvenţa
» Gorj: Demersuri parlamentare pentru ca România să poată exporta energie electrică

Olt

» Olt: Accident soldat cu două victime la Baldovineşti (galerie foto)

Mehedinţi

» Mehedinţi: Proiectil neexplodat găsit într-o gospodărie, asanat de pirotehniştii de la ISU

Vâlcea

» Incendiu de vegetaţie lângă blocurile ANL din Râmnicu Vâlcea (VIDEO)
» Vâlcea: Prins când voia să fure motorină dintr-un tir
» Vâlcea: Reţinut după ce a lovit cu sapa în cap un bărbat

Sport

» Baschetbaliștii joacă în sala mică
» Crosul Olteniei se va desfăşura duminică, în Parcul „Nicolae Romanescu“
» CSO Filiași și „U“ Craiova II au meciuri grele
» Săndoi vrea victoria cu Iașiul
» Fotbal / De astăzi se vând bilete pentru semifinala Cupei României, „U” Craiova – FC Botoșani

Sanatate

» Hipertensiunea arterială şi alimentaţia
» Cum îţi influenţează băuturile carbogazoase sănătatea

Educatie

» Elevii de la zece școli din Dolj, pe podiumul olimpiadelor naționale

Magazin

» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Turnuleț cu cremă de brânză și dulceață
» Horoscopul de weekend
» Ştevia şi beneficiile ei

Top