Acasă Local Gospodării evacuate din cauza unei alunecări de teren

Gospodării evacuate din cauza unei alunecări de teren

Excesul de umiditate înregistrat în ultima perioadă a condus la reactivarea unei alunecări de teren în comuna Goleşti, sat Blidari, aflată în evidenţa comitetului local și a celui judeţean pentru situaţii de urgenţă încă din anul 2010.
Primele semne de reactivare au fost înregistrate la începutul lunii martie, însă în ultimele zile evoluţia fenomenului de alunecare s-a accentuat pe fondul excesului de umiditate, punând în pericol iminent mai multe gospodării ale populaţiei.
Astfel, în şedinţa de lucru a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Goleşti, a fost aprobată Hotărârea nr. 1/27.03.2018, prin care s-a propus emiterea deciziei de evacuare pentru patru gospodării, cu un număr total de 11 persoane. În funcţie de evoluţia fenomenului de alunecare, vor fi evacuate alte trei gospodării, cu un număr total de șapte persoane.
În perioada următoare, reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Vâlcea vor monitoriza zona și vor fi emise informări cu privire la evoluţia ulterioară a fenomenului de alunecare de teren din comuna Goleşti, sat Blidari.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version