Stadionul de atletism, pe masa aceluiași proiectant?

Autori


Un singur proiectant s-a înscris la licitația demarată în decembrie 2017 de Primăria Craiova pentru realizarea proiectului tehnic la stadionul de atletism de 5.000 de locuri, a cărui construcție va continua pe scheletul abandonat de lângă stadionul de fotbal. Același care a lucrat și la vechiul proiect tehnic, care nu s-a mai realizat însă din cauza întârzierilor mari înregistrate de firma de construcție la partea de execuție a lucrărilor (peste doi ani). Criteriile de realizare a arenei sunt acum altele, pentru că ea trebuie să fie una de categoria III IAAF (Federația Internațională de Atletism), dar și costurile de execuție s-au triplat.

Proiectarea noului stadion de atletism din Craiova, arena de 5.000 de locuri a cărei construcție a demarat în 2015 lângă stadionul „Ion Oblemenco“, ar putea cădea în sarcina aceleiași firme care a întocmit și vechiul proiect tehnic, abandonat în 2017, după ce constructorul a eșuat în realizarea obiectivului. Pentru că în aproape doi de lucrări nu s-a reușit construirea unui stadion care a avut ca termen inițial de execuție șase luni, municipalitatea s-a răzgândit. A sistat lucrările și a decis transformarea stadionului dintr-unul de categoria V într-unul de categorie III IAAF (Federația Internațională de Atletism), care să fie omologat pentru competiţii internaţionale. Implicit, a crescut și valoarea de execuţie, de la 1,7 milioane de euro la 4,8 milioane de euro, dar la licitația demarată pentru pachetul proiectare + execuție nu s-a prezentat nimeni.

Așa că primăria s-a hotărât să o ia pe etape. A obținut de la o firmă de consultanță ce presupune realizarea unui stadion de atletism care să respecte criteriile IAAF și a scos la licitație, în decembrie 2017, serviciile de proiectare tehnică și asistență tehnică din partea proiectantului. A evaluat aceste servicii la suma de 350.000 de lei (fără TVA) și a stabilit drept criteriu de atribuire „prețul cel mai scăzut“. Termenul-limită de primire a ofertelor a fost stabilit pe 5 februarie, iar ca ultimă dată de evaluare a lor a fost trecută în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) data de 14 martie. Până ieri, municipalitatea nu anunțase un câștigător, dar pe masa comisiei se află, potrivit informațiilor din SEAP, o singură ofertă: cea a SC K-Box Construction Design SRL București, cu subcontractant VRD Proiect Invest SRL, tot din Capitală. Practic, este aceeași firmă care s-a ocupat și de proiectul tehnic anterior și care acum ar avea de făcut o reproiectare a arenei. Asta dacă și oferta va trece de comisia de evaluare și va fi declarată câștigătoare.

Finalizarea stadionului de atletism, preconizată în vara lui 2019

Când a scos prima dată la licitație acest proiect, în 2014, primăria a avut în vedere construirea unui stadion pentru atletism și fotbal cu o capacitate de 5.000 de locuri. La prima strigare nu s-a prezentat nimeni, licitația a fost reluată, a doua oară a fost tot cu ghinion, iar a treia oară, o singură firmă a depus ofertă: asocierea AB Tehnica SRL Craiova – K-Box Construction Design SRL București, cu AB Tehnica lider de asociere. Ce a urmat se știe. Contractul s-a semnat în august 2014, ordinul de începere a lucrărilor s-a dat în mai 2015, dar termenul de finalizare a fost depășit de circa patru ori. În tot acest timp, firma de construcții a reușit doar să toarne fundația tribunelor, să ridice o parte din acestea (un sector, din patru) și să pregătească sistemul de drenaj al gazonului, de care s-a ales praful până la urmă. În prezent, pe locul unde se află scheletul stadionului de atletism zac mormane de moloz și gunoaie, și peisajul dezolant este în total contrast cu imaginea impunătoare a arenei de fotbal. Iar lucrurile nu par să se schimbe prea mult în acest an.

Dacă K-Box Construction Design SRL va fi desemnată câștigătoare a licitației, firma va avea trei luni la dispoziție pentru realizarea proiectului tehnic și încă o lună pentru obținerea avizelor de la autorizația de construire. După care primăria va trebui să demareze o nouă licitație, pentru execuție, cu un termen de nouă luni pentru finalizarea lucrărilor. Ceea ce înseamnă că stadionul de atletism nu va putea fi gata mai devreme de vara anului viitor, în cel mai fericit caz. De altfel, și primarul Craiovei, Mihail Genoiu, declara recent că ceea ce contează la acest proiect este calitatea, nu termenul de finalizare. „Licitația pentru serviciile de proiectare este în derulare și sper să se finalizeze cât mai repede. După aceasta, va începe licitația de execuție. Oricum, nu am ca principal obiectiv termenul, mă interesează mai mult calitatea a ceea ce realizează. Chiar dacă nu îl vom finaliza anul acesta, sunt convins că vom face un lucru de supercalitate. Am început să urmăm pașii, care nu ne lasă să facem vreo greșeală“, a afirmat edilul. În bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului Craiova pentru anul 2018, stadionul de atletism de 5.000 de locuri apare prins cu suma de 420.000 de lei pentru proiectul tehnic, alți 4.463.000 de lei fiind prevăzuți pentru execuție, iar 450.000 de lei pentru avizul tehnic de racordare la rețeaua electrică.


De ce dotări trebuie să țină cont proiectantul

În caietul de sarcini întocmit de firma de consultanță tehnică sunt trecute cerințele de proiectare de care trebuie să se țină seama, în așa fel încât la finalizarea lucrărilor stadionul să îndeplinească criteriile de încadrare în categoria III IAAF. În document se menționează, printre alte date pur tehnice, de pistă de alergare standard de 400 de metri cu cel puțin opt culoare de alergare ovale și minimum opt culoare drepte pentru cursele de 100 m și 110 m garduri, de groapă cu apă pentru cursa de alergare peste obstacole, de instalații pentru săritura în lungime și triplu salt, săritura în înălțime, săritura cu prăjina, aruncarea discului și ciocanului, aruncarea suliței și aruncarea greutății. Caietul de sarcini mai pomenește și de camere pentru sportivi și antrenori, de sală de prim-ajutor și cameră pentru servicii medicale, de camere de control doping, camere și spațiu pentru oaspeți distinși, VIP-uri și sponsori, de săli de echipament pentru atletism și de o cameră pentru pregătirea ceremoniilor de premiere.

La categoria facilități pentru sportivi sunt trecute două zone de încălzire (warm-up) și camere auxiliare pentru atleți (sală de forță, cameră pentru fizioterapie, saună și zonă de recuperare și spații adecvate pentru odihnă). Proiectantul trebuie să mai țină cont și de „zona pentru media“, pentru care sunt prevăzute camere pentru conferințe de presă, camere pentru servire în regim catering, zone de lucru în cadrul stadionului, sală oficială de interviuri, dar și zone separate în tribune.

K-Box Construction Design a proiectat și „cartierul chinezesc“

Firma din București care vrea să reproiecteze stadionul de atletism s-a mai ocupat de proiectarea unor obiective din Craiova. SC K-Box Construction Design SRL a fost proiectantul general al „cartierului chinezesc“ de pe strada Caracal, s-a ocupat, în 2013, de proiectul privind „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe U8, scara 1 și 2“, de pe bulevardul Dacia, iar, în 2014, de amenajarea zonei de sub pasajul suprateran de la kilometrul 0 al Băniei.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 20 martie 2018

Actualitate

» Solomon scapă de dosarul pivind retrocedarea fostei Case a Copilului
» Ministerul Educației Naționale a finalizat calendarul olimpiadelor naționale și a aprobat suplimentarea locurilor cu 10%
» Procurorul general a transmis protocoalele încheiate cu SRI către CSM şi ministrul Justiţiei
» Grav accident rutier în Olanda: Cinci români morţi şi trei răniţi
» CCR: Sesizarea PNL-USR privind “superimunitatea” membrilor Curţii, admisă parţial
» Un avion militar s-a prăbuşit în Marea Britanie
» Sentinţa în dosarul “Turceni – Rovinari”, în care Victor Ponta şi Dan Şova sunt acuzaţi de fapte de corupţie, amânată pentru 4 aprilie
» Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind transformarea Editurii Didactice şi Pedagogice în societate pe acţiuni
» MAE anunţă că nu recunoaşte organizarea de alegeri în Crimeea
» Vreme deosebit de rece până joi dimineaţa
» Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară
» Oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din lume
» Legile justiţiei, adoptate de Camera Deputaţilor / Opoziţia a criticat graba cu care au fost trecute
» A început şedinţa CSAT – pe agendă sunt principalele obiective ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale
» Ministerul Sănătăţii anunţă că va fi introdus un program de screening privind factorii de risc pentru bolile cardiovasculare
» Explozie la Chișinău. Doi morţi şi doi răniţi

Local

» Premii în cărți pentru elevii pasionați de limba franceză
» Legume confiscate la Călimăneşti
» Apele Dunării au ieşit din matcă
» Reţinut pentru multiple infracţiuni rutiere
» În ce condiții vor fi sacrificați mieii în Olt

Dolj

» Conductă spartă în bloc, reparată după două luni
» Profit mai mic și impozit pe venit în scădere, în Oltenia
» Dinel Staicu, încolțit de DNA într-un nou dosar
» E oficial: stadionul de atletism are proiectant
» Anchetă după moartea unei paciente tratate de amigdalită
» Programul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Olteniei
» Craiova: Prins în flagrant în timp ce vindea ţigări de contrabandă
» Craiova: “Absolut!” cu Marcel Iureș, la Teatrul Colibri
» Craiova: Biblioteca “Aman” găzduieşte lansarea volumului “Marin Sorescu, în anticamera NOBEL. Conversații cu și despre Sorescu”
» Situaţia Hidrologică în bazinul hidrografic Jiu în ultimele 24 de ore

Gorj

» Cartierul Narciselor din Târgu Jiu, înglodat în noroi şi deşeuri
» Ziua Olteniei, sărbătorită la Târgu Jiu
» Bani în plus pentru serviciile de deszăpezire
» Explozie la un apartament din Târgu Jiu
» Incendiu la un autoturism din Târgu Jiu
» Gorj: Preşedintele unei asociaţii de pescuit, anchetat de poliţie pentu înşelăciune
» Gorj: Căprioară salvată de pompieri din apele Jiului (galerie foto)

Olt

» Olt: Premii în cărți pentru elevii pasionați de limba franceză, de Ziua Internațională a Francofoniei

Vâlcea

» Râmnicu Vâlcea: Simpozion dedicat sărbătoririi celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Sport

» Craiovenii și-au luat adio de la Top 6
» Pascu: Cei de la CSM București își vând scump pielea
» „Școlarii“ lui Gică Barbu au pierdut cu Csikszereda
» Contra a avut tot lotul la dispoziție

Sanatate

» Importanța vitaminelor pentru organism

Educatie

» Scandal pe ore la Colegiul „Carol I“

Magazin

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Horoscop
» Bancul zilei
» Programul Colours Cinema Craiova pentru perioada 23-29 martie

Top