Betonul amprentat are nevoie de reparaţii an de an

Primăria Târgu Jiu a alocat şi în acest an fonduri pentru a repara betonul amprentat din centrul municipiului Târgu Jiu. Deşi au fost cheltuite milioane de euro pentru investiţia respectivă, soluţia folosirii betonului amprentat se dovedeşte a fi una neinspirată, care păgubeşte an de an bugetul Consiliului Local. Potrivit primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, betonul amprentat a fost afectat pe mai multe porţiuni. „Din păcate, betonul amprentat din partea centrală a municipiului Târgu Jiu nu se prezintă bine după perioada de iarnă, cel puţin pe anumite porţiuni. Cum vremea o va permite, vor începe lucrări de reparaţii pe tronsoane, cu împrejmuiri. Din bugetu local a fost alocată deja suma de 100.000 de lei“, a spus Marcel Romanescu, edilul municipiului Târgu Jiu.

Bani şi pentru şcoli

Mai multe unităţi de învăţământ de pe raza municipiului Târgu Jiu vor fi modernizate sau extinse în acest an. Una dintre cele mai mari finanţări au fost primite pentru Şcoala Gimnazială „Aleandru Ştefulescu“, respectiv peste 1,7 milioane de lei, după cum a precizat primarul Marcel Romanescu. De asemenea, fonduri pentru extinderea spaţiilor de învăţământ au fost alocate şi pentru Şcoala Gimnazială „Sfântul Nicolae“. Lucrări vor mai fi executate şi la Colegiul Naţional „Spiru Haret“ şi la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“, după cum a menţionat edilul din Târgu Jiu. „Începem şi lucrările de modernizare şi extindere a unor spaţii de învăţământ. Unele şcoli aşteaptă de ani de zile să beneficieze de fonduri şi iată că s-a reuşit semnarea contractelor. Să sperăm că vor fi gata cât mai repede lucrările, astfel încât elevii şi profesorii să poată beneficia de sălile respective de clasă sau de laboratoare pentru că sunt unele şcoli unde şi laboratoarele au fost transformate din lipsa spaţiului necesar în săli de clasă“, a menţionat primarul din Târgu Jiu.

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.