24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCiobanul cu 150 de animale moarte: „Am rămas izolaţi, nu am putut să fac nimic pentru ele“

Ciobanul cu 150 de animale moarte: „Am rămas izolaţi, nu am putut să fac nimic pentru ele“

Ilie Barbu, ciobanul din comuna doljeană Celaru care a rămas fără 150 de animale în timp ce se afla cu ele la păşunat în judeţul Gorj, spune că prin această pierdere i s-a distrus jumătate din agoniseala de-o viaţă, apoi a fost amendat şi i s-a spus să plece din locul în care stă cu turma.

Păgubit şi amendat. În această situaţia este ciobanul Ilie Barbu, care se află cu oile la păşunat în satul gorjean Ţârculeşti. Bărbatul a asistat neputincios la moarte a 150 dintre animalele sale, din cauza vremii vitrege şi a mâncării insuficiente. „Eu sunt cu oile în satul Țârculești din comuna Dănești, județul Gorj. Sunt cu animalele într-o vale, între dealuri. La sfârşitul lui februarie a nins continuu. Pe 27 februarie am încercat să ies cu oile de aici şi să le duc în sat, însă deja ninsese mult şi nu am putut să trec dealul cu ele, aşa că m-am întors. Am rămas izolaţi, nu am mai putut să fac nimic pentru ele. În trei-patru zile mi-au murit 150 de oi, capre, miei, iezi şi alte animale. Multe dintre cele care au murit erau bătrâne. Eu, ca cioban, nu am unde să vând animalele bătrâne, nu sunt abatoare, nu mi le ia nimeni. Aşa că stau cu ele până le văd cum mor de bătrâneţe, de obicei. Acum mi-au murit atât de multe din cauză că le-au afectat foarte mult gerul şi ninsoarea. Eu am oi din rasa Merinos şi au lâna foarte scurtă, cele mai multe au murit de frig, nu cum s-a spus că au murit doar de foame. Eu am mai avut ceva nutreţ. Nu suficient cât să se sature, dar nici să moară de foame atât de multe. Am aici un saivan construit cu prelată, dar nu le-a ajutat prea mult. Am fost nevoit să le văd cum mor în fiecare zi şi nu puteam să fac nimic. Şi acum, după ce că am pierdut atâtea animale, şi este vorba de o pagubă foarte mare, am mai şi primit amendă de la DSV. E vorba de 400 de lei, pe care i-am achitat deja. Miercuri au venit aici autorităţile şi m-au ajutat să le îngrop. Mi-au zis să plec, m-au gonit de aici, dar nu înţeleg de ce. Trebuie să trăiască toată lumea pe pământ. Numai eu ştiu cât muncesc! Sunt doar eu cu soţia şi avem grijă de toate. Am cheltuit 11.000 de lei numai ca să vin cu ele în Gorj, cu tirurile“, a povestit Ilie Barbu.

„Am o tonă de brânză, nu am cui să o vând“

După această nenorocire, ciobanul nici nu vrea să se gândească la câţi bani a pierdut. Din nefericire, nici nu are soluţii să se redreseze. „Nu doresc nimănui să treacă prin aşa ceva! Şi o găină dacă îţi moare îţi pare rău. Eu sunt exact ca un iepure, tot timpul sunt gonit de pe unde mă duc, aşa că stau numai pe drumuri. Am plecat de la Celaru cu ele pentru că acolo nu există păşune, nu aveau ce să pască. Aşa că am plecat în lume, să pot să trăiesc. M-a întrebat şi primarul de ce nu mai dau din ele, să cresc mai puţine, dar ştiţi cum e, după ce le creşti, îţi pare rău să le mai dai. La Celaru mi-am lăsat casa singură, mi s-a furat tot ce aveam prin curte. E foarte greu. Acum, de exemplu, am o tonă de brânză, dar cui să o vând? Nu o cumpără nimeni!“, a mai adăugat ciobanul.
Primarul comunei natale a ciobanului, Celaru, spune că Ilie Barbu îşi îngrijea animalele şi că nu au existat probleme. „E plecat în Gorj de ceva vreme, cu oile la păşunat. În Celaru are casă, care este părăsită acum. Cu vreo trei ani în urmă s-a dus cu ele în Gorj, însă iarna s-a întors, dar de doi ani nu s-a mai întors în perioada rece. Nu am avut niciodată probleme cu el, are impozitele plătite la zi. Avea un număr foarte mare de oi tot timpul. Eu ştiu că avea grijă de ele, tocmai de-asta a plecat cu ele în Gorj, pentru că aici, la Celaru, nu avem păşune şi era nevoit să le pască prin canale. Când era aici, vindea brânză, oi, miei“, a declarat Lucian Lion, primarul comunei Celaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS