16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljIon Prioteasa, ales președinte al CDR Sud-Vest Oltenia

Ion Prioteasa, ales președinte al CDR Sud-Vest Oltenia

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a fost ales la conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Sud-Vest Oltenia. El a preluat mandatul de la președintele CJ Olt, Marius Oprescu. „Sunt onorat că am primit încrederea colegilor din CDR pentru a prelua președinția acestui organism cu un rol deosebit de important pentru evoluția regiunii noastre, având în vedere faptul că își aduce contribuția la elaborarea planului național în domeniu și, de asemenea, aprobă strategia, programele și proiectele pentru dezvoltare regională. Vorbim, totodată, despre o structură reprezentativă, care grupează președinții consiliilor județene din Oltenia, precum și primari de municipii, orașe și comune. O componentă importantă a activității CDR o constituite, de altfel, conlucrarea cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia în derularea Programului Operațional Regional, unul dintre cele mai valoroase instrumente financiare puse la dispoziția autorităților de către Uniunea Europeană. Așa cum am mai precizat, consider că POR a reușit să ofere răspunsul optim pentru necesitățile privind dezvoltarea comunităților locale, iar dovada am avut-o inclusiv la nivelul Consiliului Județean Dolj: peste jumătate dintre proiectele cu finanțare din fondurile UE pe care le-am implementat începând din 2007 au fost depuse în cadrul acestui program. Tendința se menține și în exercițiul bugetar 2014-2020, dacă ne gândim că patru din cele șapte demersuri pentru care avem deja contractele semnate au fost aprobate prin POR“, a declarat Ion Prioteasa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS