13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTâlhari care acţionau cu un pistol de jucărie, arestaţi

Tâlhari care acţionau cu un pistol de jucărie, arestaţi

Trei persoane bănuite de săvârșirea unei tâlhării, comisă în noaptea de 28 februarie spre 1 martie, în comuna Fârtățești (Vâlcea), au fost arestate preventiv. Cei trei au intrat în locuința unei femei, având asupra lor un pistol de jucărie, o crosă de golf şi două staţii portabile de emisie-recepţie, și ar fi sustras două telefoane mobile. Poliţiştii au demarat imediat investigațiile şi au depistat în trafic, pe raza comunei Fărtățești, mașina cu care au acţionat suspecţii, aceasta fiind condusă de către unul dintre ei. Ulterior au fost depistate şi celelalte două persoane care ar fi pătruns în locuinţa femeii, iar asupra lor au fost găsite telefoanele și pistolul de jucărie. De asemenea, șoferul a fost testat cu etilotestul, rezultând o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Judecătoria Bălceşti a hotărât arestarea, pentru 30 de zile, a celor trei tineri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS