6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCondamnată pentru tentativă de omor, judecată pentru ultraj

Condamnată pentru tentativă de omor, judecată pentru ultraj

O femeie de 30 de ani, condamnată în 2015 pentru tentativă de omor, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru comiterea infracțiunii de ultraj. Femeia este acuzată că, pe când era deținută la Penitenciarul Craiova, a lovit cu pumnii un inspector care supraveghea deținutele.
Narghita Mirabela Pădureanu, din Câmpeni, Alba, a fost acuzată că, în iunie 2014, a înjunghiat un bărbat cu care se certa.
Anchetatorii au reținut că „inculpata împreună cu partea vătămată şi un martor s-au aflat în noaptea de 03/04.06.2014, în jurul orei 01.15, într-o baracă în localitatea Partoş, judeţul Alba, iar pe fondul unor discuţii contradictorii, inculpata Pădureanu Narghita Mirabela i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu un cuţit în zona posteotoracică, în urma căreia victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, unde s-a efectuat drenaj toracic. Ulterior, aceasta a fost transferată la Clinica de Chirurgie Toracică Cluj-Napoca“. Inculpata a fost trimisă în judecată tot în iunie 2014, iar după un an a fost condamnată la cinci ani și patru luni de închisoare pentru tentativă de omor.
Ulterior, condamnata a fost transferată la Penitenciarul Craiova, unde a bătut un inspector, după cum susțin procurorii craioveni.
„Prin rechizitoriul cu numărul 1164/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Pădureanu Narghita Mirabela, deținută în Penitenciarul Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. În fapt, s-a reținut că, în data de 2.08. 2016, în timp ce se afla la Penitenciarul Craiova, în executarea unei pedepse privative de libertate, inculpata Pădureanu Narghita Mirabela l-a lovit cu pumnul pe B.M., inspector de penitenciar, însărcinat cu supravegherea deținutelor“, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, instanță care săptămâna trecută a dispus începerea procesului. „Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1164/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, prin care a fost trimisă în judecată inculpata Pădureanu Narghita Mirabela pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Dispune începerea judecăţii cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova“, se arată în hotărârea instanței. Angajatul Penitenciarului Craiova care a fost lovit de deținută este parte vătămate în acest dosar penal. În prezent, Narghita Mirabela Pădureanu este încarcerată la Penitenciarul Gherla.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS