11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCăminul de la Agronomie, greu de modernizat

Căminul de la Agronomie, greu de modernizat

Lucrările de modernizare a Căminului 2 din Complexul Agronomie care ar fi trebuit să se deruleze în 2017 au fost amânate pentru 2018 (Foto, Lucian Anghel)

Studenții au fost informați la începutul anului universitar că nu se mai pot caza în Căminul 2 din Complexul Agronomie pentru că va fi modernizat. Inițial, s-a estimat că va fi gata până pe 15 ianuarie anul acesta. Numai că lucrările nu au mai început. Conducerea Universității din Craiova precizează că acest cămin a intrat pe lista de investiții complexe pentru anul 2018 și că lucrările s-ar putea termina până la sfârșitul acestui an dacă nu vor fi contestații la procedurile de achiziții. Universitarii craioveni au mai menționat că studenții vor reveni în acest cămin după ce se vor obține și autorizațiile.

Căminul nr. 2 din Complexul Agronomie dispunea de 400 de locuri de cazare și a fost închis la începutul acestui an universitar pentru a fi modernizat. Studenții care urma să fie cazați în această clădire au fost distribuiți către Căminele 11, 12, și 13 de la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Inițial, conducerea Universității din Craiova a menționat într-un anunț că situația va dura până pe 15 ianuarie anul acesta. Modernizarea ar fi trebuit să se realizeze pe banii alocați de la Ministerul Educației, care a dat în luna septembrie suma de 1.050.000 de lei. Se anunța că se vor moderniza camerele, în sensul că vor avea grupuri sanitare. De asemenea, era vizată schimbarea tocăriei, dar și a mobilierului. În luna octombrie, Universitatea din Craiova specifica într-un răspuns dat pe această temă că „s-a demarat procedura de achiziție servicii de proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului în procesul de execuție a lucrărilor și execuția lucrărilor pentru acest obiectiv“. Numai că lucrările nu au mai început nici până în prezent. S-a făcut doar un singur pas. „În anul 2017 s-au achiziţionat servicii de expertiză tehnică în valoare de 14.500 de lei“, se arată în comunicatul Universității din Craiova.

Lucrările se vor derula pe opt luni

În prezent, Căminul nr. 2 de la Agronomie este închis. Universitarii craioveni spun că acest obiectiv a intrat pe lista de investiții de anul acesta, însă finalizarea lucrărilor este condiționată de anumite aspecte. „Căminul nr. 2 este în lista de investiţii complexe pentru anul 2018 şi, dacă nu vor fi contestaţii la procedura de achiziţii, se vor putea finaliza lucrările de reabilitare în acest an. Pentru reabilitarea şi modernizarea Căminului nr. 2 a fost demarată procedura de achiziţie servicii de proiectare şi execuţie lucrări, procedură care este în derulare, fiind în etapa de evaluare a ofertelor. S-a optat pentru o singură procedură de achiziţie pentru a scurta timpul de finalizare a reabilitării căminului studenţesc cu cel puţin patru luni de zile“, se arată în comunicatul Universității din Craiova. Și pentru executarea lucrărilor se va da un termen mai mare, conform documentațiilor tehnice, ceea ce arată că este posibil să nu fie gata nici pentru anul universitar următor. „Conform documentaţiilor tehnice, proiectarea şi execuţia lucrărilor sunt programate să se finalizeze în maximum opt luni de la semnarea contractului“, menționează conducerea Universității din Craiova. Căminul nu va intra în circuitul pentru cazări imediat ce va fi gata. „Studenţii se vor putea muta în cămin numai după obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu şi după autorizarea sanitară a acestuia“, se mai precizează în răspunsul Universității din Craiova.
Potrivit universitarilor craioveni, în urma modernizării, în camerele Căminului nr. 2 de la Agronomie vor locui doar trei studenți, în loc de patru sau cinci, câţi erau până acum, dar se vor schimba și tarifele de cazare în conform

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS