6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljN-ai autorizație pentru balcon, iei amendă de până la 100.000 de lei

N-ai autorizație pentru balcon, iei amendă de până la 100.000 de lei

În Craiova sunt construite pe domeniul public aproape 2.000 de balcoane. Unele au autorizație altele nu. (FOTO: Claudiu Tudor)

Craiovenii care și-au construit ilegal balcoane la parterul blocului sunt luați în vizor de Poliția Locală, începând din această lună. Cei care nu au respectat prevederile impuse de lege și de actele administrative emise de primărie vor fi amendați și obligați să intre în legalitate sau în caz extrem să-și demoleze construcția. În Craiova sunt aproximativ 2.000 de balcoane construite la parter, multe dintre ele fără autorizație, spun autoritățile locale. Lipsa autorizației constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.000 și 100.000 de lei.

Problema balcoanelor construite ilegal pe domeniul public din Craiova este din nou adusă în prim-plan de autoritățile locale, după ce cu câțiva ani în urmă astfel de construcții au fost date jos cu buldozerul. Începând cu această lună, Poliția Locală anunță că va trece la verificarea și inventarierea tuturor balcoanelor construite la parterul blocurilor de locuințe. Craiovenii care au construit balcoane ilegal pe domeniul public vor fi amendați și obligați să obțină autorizația de construire. În caz contrar vor fi nevoiți să-și demoleze balcoanele ilegale. „Începând cu luna februarie, polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții desfășoară mai multe acțiuni specifice, de verificare a proprietarilor de balcoane executate la parterul blocurilor de locuințe pentru a vedea dacă acestea au fost realizate și sunt deținute cu respectarea prevederilor legale. Vor fi verificate construcțiile din punct de vedere al existenței autorizațiilor de construire, al respectării de către proprietari a condițiilor impuse prin autorizația de construire, acolo unde există , precum și dacă proprietarii au încheiat contracte de superficie cu autoritatea locală pentru suprafețele de teren ocupate de balcoane. Pentru proprietarii de balcoane ce nu au respectat prevederile impuse de lege și de actele administrative emise de autoritatea locală, vor fi aplicate măsurile prevăzute de legislația în vigoare, în vederea intrării în legalitate.
Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 588/2014 deținătorii acestor construcții au avut posibilitatea să încheie contracte de superficie cu autoritatea locală pentru terenul aflat sub construcție, pentru o perioadă de cel mult 99 de ani, contract necesar în vederea obținerii autorizației de construire“, a declarat Octavian Mateescu, directorul Poliției Locale Craiova.
Acesta a mai spus că în Craiova sunt construite la parterul blocurilor de locuințe aproximativ 2.000 de balcoane. Unele dintre ele au autorizație de construire, altele nu, dar deținătorii au încheiat pe o perioadă de 99 de ani contracte de superficie cu primăria pentru terenul de sub balcoane și au început să facă demersuri pentru obținerea autorizației fără să încheie această procedură. Sunt și situații în care proprietarii au rămas în pasivitate, riscând amenzi de la 1.000 lei la 100.000 lei. „Potrivit legii speciale care reglementează autorizarea executării lucrărilor de construcții, nu se aplică sancțiunea «avertisment», amenda nu se plătește la jumătate în termen de 48 de ore, iar sancțiunea poate fi aplicată atât beneficiarului (persoană fizică sau juridică, reprezentantului persoanei juridice), cât și constructorului“, a mai precizat Octavian Mateescu.

Octavian Mateescu, directorul Poliției Locale Craiova

Întâi amenda, apoi intri în legalitate

Craiovenii care vor să-și salveze balcoanele construite fără autorizații sau fără respectarea acestora pot urma câțiva pași pentru a intra în legalitate. Ei trebuie să știe însă că întâi trebuie să plătească amenda și abia apoi pot intra în legalitate. De asemenea, nu se autorizează decât balcoanele care respectă profilul celor construite deasupra, la etajele superioare. Dacă noua construcție este mai mare decât celelalte balcoane din bloc, aceasta are toate șansele să fie demolată.
Intrarea în legalitate urmează aceiași pași prevăzuți în solicitarea pentru autorizația de construire. Pentru autorizația de construire, în primul rând trebuie obținut certificatul de urbanism de la primărie. Pentru acesta, solicitantul are nevoie de o cerere-tip și două formulare tip certificat de urbanism, un act pentru deținerea terenului, două exemplare cu planuri topografice la scara 1:500 și 1:200 și chitanța cu care s-a achitat taxa.
După obținerea tuturor avizelor, deținătorii de balcoane trebuie să ia certificatul de urbanism, actul de proprietate în copie legalizată, certificatul de impunere de la Serviciul public pentru finanțe publice locale, titlul de proprietate pentru cota-indiviză aferentă apartamentului și să meargă la Serviciul autorizații. Trebuie menționat că este necesar și un Proiect de obținere Autorizație de Construire, întocmit de un arhitect. Mai multe prevederi, cu privire la obținerea autorizației, cei interesați vor găsi în Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Primăria le-a dat o șansă

În noiembrie 2014, Consiliul Local Craiova a adoptat o hotărâre prin care proprietarii „obțineau un drept de superficie cu titlu gratuit asupra terenului aferent construcțiilor edificate la parterul imobilelor cu destinația de locuințe colective“, art.1/HCI 588/2014.
Ulterior obținerii acestui drept, superficiarul avea obligația să-și obțină autorizația de construire și „să achite taxa pe teren ce reprezintă sarcina fiscală, potrivit prevederilor legale“, de arată în HCI nr. 588/2014. Dreptul de superficie se obține pe o perioadă de 99 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS