Un tânăr, de 18 ani, din Mehedinţi, bolnav de leucemie, are nevoie urgentă de bani pentru a face un transplant de măduvă. Ilie Berbec este internat acum la Clinica de Hematologie din Cluj-Napoca, iar tratamentul este foarte costisitor, de aceea orice ajutor este binevenit.
Tânărul a aflat despre cumplita boală, leucemie acută, la sfârşitul anului 2017, cu puţin înainte de majorat. Prietenii au făcut apel pe Facebook pentru a-l ajuta pe Ilie, mai ales că starea lui s-a agravat
Şi primarul oraşului Baia de Aramă, Rafael Dunărinţiu, a sărit în ajutorul tânărului.
„Am făcut o donaţie în nume personal şi voi iniţia o hotărâre spre aprobarea Consiliului Local pentru a-l ajuta pe acest tânăr să facă transplantul de măduvă de care are nevoie“, a declarat Dunărinţiu pentru Gazeta de Sud.
Toţi cei care vor să-i dea o mână de ajutor lui Ilie pot dona sume, fie ele cât de mici, în contul tatălui său, Berbec Nicolae: RO39C.EC.E.MH0208.RON0252889. Judeţul: Mehedinți. Oraşul: Baia de Aramă.